Everything About Japan


 
AcasaPortalGalerieCalendarFAQCautareInregistrareMembriGrupuriConectare

Distribuiti | 
 

 InuYasha ~ O ALta Poveste Care Trebuie Spusa

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
Mergi la pagina : Inapoi  1, 2
AutorMesaj
Yukiღ
Ronin
Ronin


Numarul mesajelor : 40
Varsta : 22
Localizare : Oltenita
Data de inscriere : 25/08/2011

MesajSubiect: Re: InuYasha ~ O ALta Poveste Care Trebuie Spusa   Mier Sept 14, 2011 4:50 am

17 ~ In Sfarsit Acasa!

-Termina cu prostiile! Nu il mai provoca! O sa te raneasca daca mai continui asa.
-Bine... Cum spui tu... Deci pana la urma de ce iti pasa de mine? Puteati sa ma lasati acolo. Nu as fi patit nimic.
-Da! pufni la fel ca InuYasha. Ryuzaki te-ar fi omorat daca nu as fi fost acolo. De ce crezi ca arat in halul asta? Crezi ca m-am tavalit putin cu Rin sau cu vreun demon? intreba sarcastic.
M-am uitat cu atentie la el. Era ciufulit si hainele ii erau murdare. Parea obosit, chiar daca statuse in coltisorul ala si dormise.
-Nu am stiut...
-Sunt multe lucruri pe care nu le stii. spuse asezandu-se langa foc.
Incepu sa manance friptura facuta de Rin. Se vedea ca face eforturi ca sa nu o inghita pe toata odata, daca asa ceva era posibil. Si in tot acest timp Rin ii aranja parul. Parea fericita sa se poata juca asa. Si la cat de superior se crede, eram sigura ca nu oricine avea acest privilegiu.
Am adormit repede in acea noapte. Focul ardea si in ciuda ploii, era placut in pestera. Nu stiu daca am visat sau nu. Nu imi amintesc. Si Damare a fost destul de tacut. De cand mi-a zis sa nu il mai provoc pe Sesshomaru nu l-am mai auzit. Oare plecase de tot?
Dimineata a adus cu ea un curcubeu superb, cateva raze plapande de soare si un vant inghetat care imi biciui fata de cum am iesit din pestera. Ma trezisem devreme pentru ca nu eram obisnuita sa dorm pe locuri atat de tari, dar probabil ca ceilalti nu aveau nicio problema cu asta.
M-am indreptat spre sat. Hainele imi erau putin umede chiar daca dormisem langa foc. Si cu fiecare pala de vant care ma lovea, simteam cum inghet tot mai mult. De fiecare data cand paseam simteam cum mici fulgere de durere mi se imprastie prin corp. Erau suportabile, dar neplacute. Eram sigura ca asta se datora umezelii si faptului ca nu avusesem nimic cu care sa ma invelesc. Totusi nu asta era important. Ce aveam sa ii spun lui InuYasha cand avea sa simta bucata de Giuvaer? Si ce aveam sa ii spun cand o sa simta mirosul lui Sesshomaru peste tot in jurul meu? Doamne, de ce nu pot si ei sa se inteleaga? Ar fi fost mult mai usor pentru mine si probabil si pentru ei.
Am gasit cu usurinta drumul spre sat. Invatasem destul de bine acele locuri. Ma pregateam sa intru in casa cand am vazut o fata pe drum. Parea de varsta mea, poate doar cu un an sau doi mai mare. Dar ce mi-a atras atentia cu adevarat era chestia mare din lemn in care se sprijinea. Parea extrem de obosita. Nu era din sat. Nu o mai vazusem niciodata. Inca ma holbam la ea cand isi intoarse privirea spre mine. Ma analiza... De parca as fi fost o anomalie. Se apropie de mine, privindu-sa curioasa.
-Nu esti din locrile astea, nu-i asa? am spus amandoua in acelasi timp.
Spre surprinderea mea un zambet micut a aparut pe fata ei. Am realizat surprinsa ca si eu zambeam.
-Sunt din tinuturile de apus. spuse straina. Ma numesc Sango. Dar tu?
-Eu locuiesc aici... Nu era in totalitate o minciuna. Sunt Kagome Higurashi.
-Ai hainde destul de ciudate. Nu am mai vazut...
Privirea i se fixa undeva in spatele meu. Lua imediat pozitie defensiva, uitand sa isi continue ideea. M-am intors si eu, vrand sa vad ce a facut-o sa devina asa de incordata. InuYasha iesise din casa. Era in pragul usii, privindu-ma. Cred ca putea lua foc casa, ca lui tot nu i-ar fi pasat. Pur si simplu ma privea cu atata intensitate si dorinta incat am crezut pentru moment ca lui chiar ii pasa de mine. Ca ma iubeste. Ca i-a fost dor de mine. Dar ca de obicei,se schimba brusc. Ochii i se ingustara, urmarind ceva in aer. Apoi sari brusc, evitand un boomerang urias. Chestia pe care se sprijinise Sango. Mi-am intors capul spre ea, la timp pentru a o vedea cum prinde boomwrang-ul urias si il arunca iar.
-Dispari, demonule! era vocea lui Sango.
-Ce vrei, fetiscano? pufni ca de obicei.
-Sa mori1 ura cu care rosti cuvintele imi facu pielea de gaina.
-Asta nu se va intampla!
Il priveam cum se avanta iar in aer, tot mai aproape de Sango. Isi stranse pumnii atat de tare incat cateva picaturi de sange ajunsera pe pamant. Cunosteam atacul ala. Stiam cat este de puternic. Il folosise odata si pe mine. Am fost la un pas de moarte...
-InuYasha, SEZI! l-am privit pentru a nu stiu cata oara cum este atras de pamant, apoi cazu cu o bubuitura puternica.
-Ma bucur sa vad ca esti in toane bune! marai incercand sa se ridice.
-Ce a fost in capul tau? Cum poti sa ataci asa o fata?! Itit spun eu ce a fost in capul tau: nimic!
-Ia mai taci! A vrut sa ma omoare! Te intorci dupa un car de ani si ma tragi deja la raspundere? Pun pariu ca nici macar nu ai vrut sa te intorci! facu o pauza in care isi feri privirea de a mea. De ce te-ai intors? inca nu ma privea.
Ce puteam sa-i spun? Ca Mario murise? Ca nu mai rezistam fara sa il vad? Ca simteam ca imi lipseste o parte din mine cand eram departe de el? Nu crezusem ca o sa simt vreodata ceva mai intens decat am simtit pentru Mario. Dar simteam. Si aproape ca imi era frica de aceasta intensitate. L-am privit cu atentie cateva secunde. Vroiam sa il iau in brate, sa ii spun cat de mult mi-a lipsit. Vroiam sa stie cat de mult inseamna pentru mine. Dar stiam ca nu ar conta daca ar sti sau nu. S-ar gandi tot la Kikyo. Mi-am plecat capul in incercarea inutla de a-mi ascunde lacrimile.
-Voi va cunoasteti? cand am auzit vocea lui Sango mi s-a parut ca trecusera minute bune de cand ma intrebase de ce m-am intors, dar stiam ca trecusera doar cateva secunde extrem de lungi.
-InuYasha, prostule! Nu puteai sa spui si tu ceva mai frumos? Cum ajung aici ma iei la intrebari! Nu e evident? M-am intors pentru un prost! Sper ca acum esti multumit! Unde este Kaede si ceilalti?
-Sunt toti la rau. murmura atat de incet incat abia am auzit.
-Imi cer scuze ca te-am atacat. am auzit vag vocea lui Sango... Doamne, ce greseala oribila a facut: i-a cerut scuze lui InuYasha.
Am coborat incet dealul. Raul curgea lin. Nu am retinut niciodata cum se numeste. InuYasha avusese dreptate. Kaede, Koga si Miroku erau toti asezati pe malul raului. Pareau ca vorbesc. Apoi am observat ceva mic, maro-portocaliu. Parea un demon. M-am apropiat incet. Simteam doua bucati din Giuvaerul Sacru. Oare venea de la noul demon? Nu prea imi venea sa cred ca acel micut putuse sa puna mana pe o putere asa de mare. Semana cu un copil. Nimic mai mult.
-Care dintre voi a pus mana pe doua cioburi din Giuvaerul Sacru? pana si eu am ramas surprinsa de autoritatea propriei mele voci.
Toate capetele s-au intors spre mine. Koga ma privea socat, Kaede s-a ridicat si a inceput sa vina spre mine, iar Miroku a alergat atat de repede si m-a prins intr-o imbratisare atat de stransa incat abia mai puteam sa respir.
-Si eu ma bucur sa te revad. am reusit sa soptesc.
Ii simteam mainile plimbanduse pe spatele meu. Cat as fi vrut sa fie InuYasha in locul lui Miroku... Apoi mainile lui au coborat tot mai jos... si mai jos... si mai jos... pana cand am reusit cumva, nici eu nu stiu cum, sa ii tra o palma peste fata.
-Ce te-a apucat?!
-Nu m-am putut abtine... si cu toate astea se vedea ca nu regreta nimic pentru ca avea un zambet imens pe fata.
-Kagome, cat ma bucur sa te vad! Kaede veni si ma imbratisa si ea. InuYasha abia daca mai este in stare sa invinga un demon. sopti destul de incet incat sa aud doar eu.
-Tu cine esti? mi se adresa micutul demon.
-Ah! Am uitat de prezentari! interveni Kaede. Shippo, ea este Kagome. Este prietena noastra. Kagome, el este Shippo. Un micut demon-vulpe. Este foarte dragut dupa ce ajungi sa il cunosti.
-Ma bucur sa te cunosc, Shippo. i-am intins mana, iar el mi-o stranse cu ambele maini.
-Si eu ma bucur sa te cunosc! era atat de dragut...
Restul zilei l-am petrecut pe malul raului, vorbind, stand si odihnindu-ne. Au venit si InuYasha si Sango. Ma simteam in sfarsit acasa. Toate erau exact asa cum mi le aminteam. Nu se schimbase nimic. In aceasta lume parca timpul sta pe loc. Stiam ca este doar imaginatia mea, dar asa mi se parea. Doar eu ma schimbasem. De fapt nu eu, ci sentimentele mele. Nu stiam ce simt. Totul era in ceata. Atatea sentimente, atat de puternice, nedefinite de o linie clara. Inca ma gandeam la Mario, inca plangeam dupa el, chiar daca fara lacrimi. Il iubeam pe InuYasha mai presus de propria mea viata si nu puteam face nimic sa schimb asta. Daca lucrurile intre noi vor merge vreodata bine, voi folosi puterea giuvaerului pentru a deveni jumatate-demon, ca InuYasha. Cat despre Kim... Ei bine nu stiam ce sa cred. Nu stiam de ce a facut asta. Ba nu... De fapt stiam. A facut toate astea ca sa il invinga pe Naraku. M-a avertizat ca este cruda, ca nu ii pasa decat de propriul ei scop. Si totusi nu puteam sa o invinovatesc pentru asta. Si eram si mai confuza in privinta lui Sesshomaru si a lui Rin. Sesshomaru incearca sa il omoare pe InuYasha, iar Rin a fost la un pas sa ma omoare pe mine. Si totusi au avut grija de mine cand eu sau altcineva nu a putut sa o faca. Ce se intampla cu fiintele din lumea asta? Sunt atat de ciudate... Sau sunt eu diferita?
-Ce naiba se intampla?!
Vocea lui m-a smuls din gandurile acelea. La inceput nu am vazut nimic neobisnuit. Dar cand mi-am ridicat privirea am vazut un fulg imens pe care statea o fata. Nu... Era un demon cu infatisare umana. Si cu toate astea era foarte frumoasa. Se indrepta spre campia de dincolo de sat.
-Sa nu indraznesti sa...
Nu am auzit restul cuvintelor. Vocea lui InuYasha se pierdu cand acesta o lua la fuga spre sat. L-am urmat toti. Sau aproape toti. Koga si Shippo disparusera.
-Cine sau ce este acea femeie? am intrebat gafaind din cauza efortului.
-Este Kagura. Un demon al vantului. Si este foarte puternica. raspunse Miroku.
-Este sclava lui Naraku. Si daca a venit aici inseamna un singur lucru: vrea cenusa lui Kikyo. de data aceasta vorbi Kaede.
-De ce ar vrea cenusa unei persoane moarte acum 50 de ani? am intrebat exasperata.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://anotherinuyashastory.blogspot.com/
Yukiღ
Ronin
Ronin


Numarul mesajelor : 40
Varsta : 22
Localizare : Oltenita
Data de inscriere : 25/08/2011

MesajSubiect: Re: InuYasha ~ O ALta Poveste Care Trebuie Spusa   Mier Sept 14, 2011 4:51 am

18 ~ Kikyo Se Intoarce

-Nu e evident? intreba Kaede, dar nu astepta un raspuns. Pentru a o putea invia. Si daca reuseste, Kikyo va fi sclava lui, cum este Kagura acum.
Mi s-a facut pielea de gaina cand am auzit ce planuia. Puterea lui Kikyo in mainile lui Naraku? Doamne, ar fi un dezastru...
Am privit neputincioasa cum InuYasha se lupta cu Kagura. Si pierdea. Nu stiam daca se lupta pentru Kikyo sau pentru a proteja lumea de un dezastru. As vrea sa spun ca nu imi pasa, dar adevarul este ca imi pasa mai mult decat ar trebui. Kagura isi flutura odata evantaiul si zeci de lame de un alb stralucitor il lovira din plin pe InuYasha si mormantul lui Kikyo. Rascolira pamantul si sangele lui picura langa un vas de piatra. Kagura se avanta si intr-o secunda puse mana pe vas, inaltandu-se inapoi in aer. De parca as fi urmarit un film de actiune, InuYasha incepu sa fuga dupa Kagura.
-Ia astea!
Kaede mi-a dat arcul si tolba ei cu sageti. Sa trag cu sageti era singurul lucru pe care stiam sa-l fac si la care ma pricepeam cu adevarat.
-Kagome! Haide!
Vocea lui Sango venea de undeva de sus. Statea pe spatele unei pisici uriase zburatoare. Un demon. Nu stiu cum a reusit, dar m-a urcat si pe mine. Demonul era la fel de rapid ca InuYasha sau Kagura. I-am ajuns destul de repede. Nu credeam sa existe un demon mai rapid ca InuYasha. Dar se pare ca exista.
Totul mi se parea o urmarire de prost gust din filmele slabe de actiune: un raufacator fura ceva, eroul principal il urmareste, apoi cand ajung prietenii eroului la locul actiunii, acesta deja a terminat cu infractorul, primind astfel toate laudele si reocompensa.
-Nu asa se intampla lucrurile aici.
Am tresarit, mai mult de surpriza decat de frica. Nu il mai auzisem de ceva timp pe Damare.
-Atunci spune-mi tu cum este in lumea asta?
-In scurt timp va avea mai multa nevoie de tine decat de Sango. Si asta spune multe.
-Ce vrei sa zici?
-Ca InuYasha va avea mai multa nevoie de tine decat de un ucigas de demoni.
-Deci Sango este un ucigas de demoni? Dar...
-Kagome! Priveste, acolo, jos!
I-am urmarit privirea si am ramas surprinsa. InuYasha folosea acea sabie degeaba. Lovea in gol. Parca isi pierduse mintile.
-Kirara, coboara! deci asa il chema pe acest demon.
-InuYasha, ce faci? era o intrebare destul de stupida.
-Este o bariera aici. Un scut care il protejeaza pe nenorocitul de Naraku! incerca din nou sa taie ceva ce nu putea fi nici macar zgariat de o sabie.
M-am apropiat de acea bariera. Mi-am intins mana si degetele mele au atins ceva. Era neted, solid si rece. Era cat se poate de real. Vedeam ca o perdea cenusie ce se intindea in fata mea, parca formand o cupola uriasa ce se ridica deasupra copacilor. M-am uitat la degetele mele. Locul in care atingeau cupola cenusie era mai decolorat. In schimb, culoarea nu se schimba cand InuYasha lovea cu toata puterea lui. Si mi-a venit o idee... Da Doamne sa mearga!
-Dati-va inapoi! am strigat in timp ce imi fixam o sageata in arc.
Toate capetele s-au intors uimite spre mine. Cand au vazut ce fac s-au indepartat putin de cupola. Am intins arcul cat de tare imi permitea, avand grija sa nu il rup. Varful sagetii s-a facut iar mov stralucitor. Doar ca de data asta simteam ceva schimbat. Nu stiu daca ceilalti puteau vedea schimbarea. Simteam mii de fulgere fierbinti cum mi se scurg din mana dreapta, acumulandu-se in sageata. De asemenea mai simteam cum energia sagetii creste, pana in momentul in care nu mai puteam sa o stapanesc, asa ca i-am dat drumul. A lovit din plin cupola care s-a facut toata cenusie, cu o gaura imensa in locul in care sageata mea a patruns. Era o gaura atat de mare incat putea incapea fara probleme o casa maricica. Doar ca bariera incepea sa se refaca, prin urmare gaura se micsora din ce in ce mai mult.
-Haideti odata!
Vocea lui InuYasha ne trezi pe amandoua din visare. M-am uitat dupa el, dar deja trecuse de bariera. L-am urmat si noi, intrebandu-ma unde e acel demon. Am vrut sa o intreb pe Sango, dar pe umarul ei statea o pisicuta in miniatura a demonului de mai devreme. Era posibil sa fie aceeasi Kirara? Cam greu de crezut.
Inca il urmaream pe InuYasha. Se intrepta spre o pestera, cand Kagura il ataca din nou. Doar ca de data asta nu mai avea cu ea vasul din piatra. Unele persoane poti fi de-a dreptul oribile!
-Kagome, du-te! O sa ma ocup eu de ei! m-am intors si am vazut cativa zeci de demoni, toti uriasi, asteptand ca noi sa facem primul pas. HIRAIKOTSU!!!
Boomerang-ul isi croi drum printre demoni, omorand cativa si ranind alti cativa. Acel demon urias reveni, luptand alaturi de Sango. Nu am asteptat sa imi mai zica inca odata. Am inceput sa fug spre pestera si in scurt timp am intrat in ea.
Zeci de lumanari erau aprinse si straluceau fixate pe peretii pesterii. Undeva in semi-intuneric am putut zari o sclipire verzuie. M-am apropiat, ghidata de acea lumina. Cand am ajuns suficient de aproape sa disting ce este in jur, mi-am dus ambele maini la gura, inabusind astfel un strigat de surpriza si groaza. M-am vazut pe mine. Sau mai bine zis pe Kikyo. Statea, sau mai bine zis dormea, intr-o bula plina cu un lichid verzui. Nu imi puteam lua ochii de pe ea. O priveam si arata la fel ca mine, dar nu era ca si cum m-as fi privit in oglinda. Simteam ca este diferita de mine. Prea diferita ca sa ne asemanam. Avea pielea alba, de parca statuse prea mult timp in locuri intunecate, ferite de razele soarelui si bretonul era tuns drept. Si totusi nu puteam sa nu ma minunez de frumusetea ei. Oare asa aratam si eu cand dormeam? Poate ca de asta statea InuYasha treaz nopti intregi, privindu-ma cum dorm. Nu am inteles niciodata de ce face asta. Dar privind-o pe ea, simteam nevoia sa o protejez si in acelasi timp sa o distrug. Simteam ca partea care vrea sa o distrug nu face parte din mine. De parca ar fi fost vointa altcuiva.
Mi-am plimbat degetele pe suprafata bulei. Era de un verde bolnavicios, un verde murdar. Din locul nde degetele mele atingeau suprafata, plecau mici unde, ca la bariera incetosata de afara. Apoi am simtit cum suprafata se dizolva si degetele mi se afunda in substanta aceea vascoasa. Mi se facea greata. Am incercat sa ma indepartez, dar cu cat ma zbateam mai mult, cu atat bula ma tragea mai repede inauntru. Am continuat sa ma zbat, dar degeaba. Simteam cum obosesc tot mai mult. Am privit mai atenta in jur. Din acea bula imensa se formasera doua. Eu eram intr-una, iar Kikyo era in cea din fata mea. Inca o priveam, incapabila sa fac altceva. Ca atunci cand am atins bula pentru prima data, o parte din mine vroia cu orice pret sa o distruga, iar cealalta vroia sa faca totul pentru a o proteja. De ce erau atat de intense aceste doua sentimente contradictorii?! Inca privind-o, ochii i s-au deschis. Parca ma uitam in proprii mei ochi, doar ca era ceva diferit in ei. Era ceva ce nu puteam recunoaste. Kikyo ma privea, parca spunand: "Ai ceva ce imi apartine!". Nu stiam la ce se refera. Practic era moarta. Nu aveam cum sa iau ceva ce ii apartine. Simteam cum ma invaluie intunericul.
-Vrea sufletul tau! Si tu o lasi sa ti-l ia atat de usor!
-Ce... pot sa fac... Nu stiu cum... sa o... opresc...
Apoi am simtit o pala de vant. Simteam aerul cum imi inunda plamanii. Era putin dureros, dar tanjeam dupa mai mult. Abia acum am realizat ca nu respirasem deloc in acea bula scarboasa. Doua brate puternice s-au infasurat in jurul meu. Nu imi puteam da seama cine era. Creierul meu functiona la o capacitate extrem de redusa in acel moment. Am simtit ceva tare sub mine. Pamant sau piatra, imi spunea instinctul. Am auzit mai multe voci. Toape strigau pe cineva. Dar vocile erau doar fundalul. Ce se auzea cu adevarat tare erau bubuiturile. Foarte multe bubuituri, ca si cum cineva ar darma muntii si ar contrui altii. Simteam mici cutremure in fiecare bubuitura puternica. Apoi s-a facut liniste. Atata liniste incat imi auzeam propria respiratie. Incercam sa imi deschid ochii, dar corpul nu ma asculta. Pur si simplu nu vroia sa faca ce ii spun. Un marait prelung intrerupse brusc tacerea. Imaginea unui baiat cu ochi rosii si parul alb imi aparu brusc in minte, si odata cu ea imi revenira si amintirile. Il auzeam. Il vedeam. Il simteam. Am gasit puterea de a deschide ochii. Chiar daca negam cu toata fiinta mea, il iubeam mai mult decat pe propria-mi viata. Nu am crezut ca voi simti vreodata asa ceva. M-am ridicat in picioare, clatinandu-ma. Totul incepuse sa se invarte atat de repede incat am ajuns iar pe pamant.
-InuYasha...
Numele lui isi facu loc printre buzele mele si pluti prelung in tacerea intrerupta doar de maraiturile lui. Toate capetele se intoarsera spre mine: Sango, Kirara, Miroku, Shippo, Kikyo si o femeie cu parul negru, tuns scurt, ca o egipteanca. Doar InuYasha statea cu capul plecat, maraind mai tare.
-Deci nu a avut loc toata tranzactia. Pacat... Acum va trebui sa te omor ca sufletul lui Kikyo sa fie complet. vocea vrajitoarei imi dadea fiori.
-Kagome... imi rosti numele cu greutate, parca fiind in cele mai groaznice chinuri. Pleaca odata de aici!
I-am prins fara sa vreau privirea lui Kikyo. Parea surprinsa si confuza in acelasi timp, de parca se intamplase ceva imposibil.
-Poate gandi? intreba socata, as putea spune.
InuYasha ma tintui cu privirea. Vedeam teroarea din ochii lui, parca era un animal salbatic inchis intr-o cusca minuscula. Privirile celor din jur se plimbau cand la mine cand la el. Incepuse sa paseasca spre mine. Mergea clatinandu-se la fiecare pas. Ajunse in cele din urma la mne. Stiam ce urma: imi va dizloca umerii ca data trecuta. Dar spre surpriza mea ma arunca peste umar. Nu am reusit decat sa ii soptesc iar numele. Nu stiu de ce am facut-o. Poate ca doar imi placea sa ii aud numele, sau poate ca speram ca vocea mea sa il ajute sa redevina semi-demon. Dar ma lasa jos, avand in ochi aceeasi privire disperata. Am realizat surprinsa ca stateam pe spatele acelei pisici-demon. Kirara.
-Nu te las sa pleci asa usor!
Am auzit clar o voce de femeie, apoi vantul din urechi imi bloca auzul. Zburam cu viteza maxima undeva in directia opusa satului. Nu stiam unde. Speram ca Kirara stie ce face. Speram ca InuYasha si ceilalti sa fie bine. Si tot nu stiam ce vreau pentru Kikyo. Din cate am inteles, acea femeie cu parul negru mutase doar o parte din sufletul lui Kikyo in corpul ei. Kikyo era tot moarta. Si asa va ramane. Nimeni nu se mai poate intoarce cu adevarat odata ce a murit.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://anotherinuyashastory.blogspot.com/
Yukiღ
Ronin
Ronin


Numarul mesajelor : 40
Varsta : 22
Localizare : Oltenita
Data de inscriere : 25/08/2011

MesajSubiect: Re: InuYasha ~ O ALta Poveste Care Trebuie Spusa   Mier Sept 14, 2011 4:52 am

19 ~ Posedata

Ceva tasni dintr-o parte. Un fulger de lumina taie norii in doua si disparu din vedere. Urmara alte fulgere, tot mai dese. M-am uitat in jos. O fetita cu o oglinda in maini ma privea. Apoi din oglinda au inceput sa iasa alte fulgere de lumina. Kirara s-a ferit de ele. Se inclina atat de mult incat simteam cum alunec de pe spatele ei. Cadeam in gol, cu fata catre cer. O vedeam pe Kirara cum se zbate sa scape de un fel de tentacul de lumina. Si in tot acest timp eu cadeam. Nu stiu daca am tipat sau daca m-am panicat sau altceva. Pur si simplu cadeam si asteptam ca InuYasha sa vina si sa ma salveze ca de fiecare data. Apoi doua brate puternice s-au strans in jurul meu.
-InuYasha... Stiam ca o sa ajungi la timp. mereu ma bazam pe el atunci cand aveam probleme.
-Imi pare rau ca te dezamagesc, Kagome, dar nu sunt InuYasha.
Parca mi-a picat cerul in cap. Cunosteam acea voce. Chiar eram satula de ea. O auzisem de prea multe ori ca sa pot sa o confund. Apoi am simtit pamantul sub picioarele mele.
-Damare? soapta mi-a parasit buzele fara sa imi dau seama.
In fata mea statea un baiat roscat cu ochi verzi. Era superb. Se inclina in fata mea, oferindu-mi o floare. Un trandafir rosu, mai exact.
-Ma bucur sa te cunosc in persoana. Acum, daca nu te superi, cred ca acea pisicuta are nevoie de putin ajutor.
Apoi nu stiu ce s-a intamplat. Totul era inghitit de o ceata densa. Ma sinteam captiva in propiul meu corp. Simteam pamantul cum se apropie repede de nime, apoi impactul loviturii cu solul.
Era din ce in ce mai intuneric, ceata devenind tot mai densa. Am stat ceva timp asa, nefacand nimic, doar gandindu-ma la faptul ca Damare chiar este real. Nu este imaginatia mea care imi joaca feste. Apoi, dupa ceva timp, nu stiu cat, am inceput iar sa simt. Simteam cum corpul mi se misca impotriva vointei mele. Eu vroiam sa raman intinsa pe pamant pana cand InuYasha avea sa vina sa ma trezeasca. Dar altcineva vroia sa ma duc cu Damare. Iar corpul meu asculta de dorinta altcuiva acum. Simteam ca nu mai sunt eu stapana. Si cel mai rau e ca nu puteam vedea sau auzi nimic. In intuneric domnea o liniste apasatoare. Incepea sa imi para rau ca Damare nu mai e in mintea mea. Sau poate ca el face asta. Daca are puterea sa imi intre in cap de ce nu ar avea puterea sa ma si controleze?
A trecut mult timp de cand am ajuns in acea ceata densa din propriul meu cap. Poate o zi, poate doua... Cine stie? Auzeam din cand in cand sunete. Voci ale persoanelor cu care vorbeam. Dar nu puteam intelege ce zic. Erau momente cand mi se parea ca zaresc ceva in ceata, dar era doar imaginatia mea. Odata l-am auzit chiar si pe Damare. Pacat ca nu am avut ocazia sa aflu cum il cheama cu adevarat. Uneori mi se parea ca imaginea din ceata este trandafirul rosu pe care mi l-a dat cand mi-a salvat viata. Alte ori mi se parea ca este un material. Poate hainele lui InuYasha...
Din fericire puteam simti ce face corpul meu si stiam dorinta celui ce-mi invadase mintea. Vroia ca Damare, si InuYasha sa moara. Apoi urmam eu. Vroia sa simt cum ii omor pe cei pe care ii iubesc, murind astfel si eu. Simteam cum bratele lui InuYasha se strang protector in jurul meu. Simteam cum corpul mi se pregateste sa atace. Simteam si ma impotriveam cu toata puterea vointei invadatorului. Simteam cum mi se lungesc unghiile, pana mi se transforma in gheare. Era extrem de dureros chiar daca nici un scancet nu imi parasi buzele. Simteam cum mana era gata sa ii strapunga spatele. Luptam. Incepeam sa vad prin ceata. Eram in camera mea. Pe geam puteam vedea expresia absenta a lui Kikyo. Ce cauta ea aici? Mana isi lua avant.
-Unde e Damare cand am nevoie de el?!
Nu stiam daca doar am spus asta sau am gandit-o, dar simteam ghearele retragandu-mi-se. Nu mai simteam nici bratele lui InuYasha in jurul meu. Dar acum vedeam expresia surprinsa a lui Kikyo. Il vedeam pe Damare cum isi pune mana pe umarul lui Kikyo, spunandu-i ceva. Kikyo zambi, raspunzandu-i.
-Damare... De ce nu mai esti in capul meu cand am nevoie de tine?!
Din nou, nu stiam daca am spus sau am gandit, dar am vazut cum zambetul lui Kikyo ingheta, transformandu-se in teama. Damare ma privea, nestiind ce sa faca, iar InuYasha era extrem de confuz.
-Kagome, esti bine?
L-am auzit foarte clar pe InuYasha. Vroiam sa ii raspund. Sa ii spun ca nu sunt deloc bine. Dar nu puteam.
-Da. Nu stiu ce m-a apucat. Cred ca e din cauza oboselii. Nu am dormit aproape deloc azi-noapte. Imi auzeam propria voce raspundandu-i, dar din pacate nu erau cuvintele pe care vroiam sa i le spun.
Din nou, totul era cuprins de acea ceata densa. Dar simteam buzele lui peste ale mele. Nu asta imi dorisem de cand am inceput sa il cunosc mai bine? Ba da... Si totusi de ce imi parea atat de rau? Poate din cauza ca nu ma saruta pe mine. Poate pentru ca nu am auzit conversatia. Nu stiam ce se petrece.
-Kagome?
-Damare! Cat ma bucur sa te aud! Ce se intampla? De ce nu imi pot controla corpul? Cat timp a trecut de la prima noastra intalnire? Toata lumea e bine?
-Ce vrei sa spui? Kagome, esti bine?
-Nu, nu sunt! Ce fac chiar acum?
-Dormi. Toata lumea doarme.
-Damare... Cine ma controleaza? Nu mai vreau sa stau inchisa aici. M-am saturat
-Doar ai incredere in mine. Totul o sa fie bine. Iti promit.
Apoi nu i-am mai simtit prezenta. Am ramas iar singura. Nu peste mult timp, imaginea lui imi aparu in fata. Avea mana intinsa, parca asteptand sa o prind, iar in jurul lui dansau sute de petale albe. Oare erau tot de trandafir? Nu conta. L-am luat de mana. Aveam incredere in el. M-a tras mai aproape de el, luandu-ma in brate. Am simtit cum trec printr-o perdea de apa, dar fara sa ma ud. Era neplacut. Incepusem sa tremur. Apoi mi-am deschis ochii. In fata mea aparu clar si limpede cerul diminetii. Abia se vedeau cateva raze de soare. M-am uitat mai atenta in jur. Eram in copac, in bratele lui InuYasha. Era atat de cald si de placut incat meritase sa trec prin acea perdea de apa.
-Damare... Multumesc!
-Sper sa nu mai fac asta inca odata. Ii puteam auzi zambetul din voce. Si eu speram sa nu mai fie nevoie, chiar daca nu stiam exact ce facuse. Dar stiam cine e vinovatul: Kikyo. O vazusem pe fereastra si din aceaclipa am stiut, chiar daca nu am vrut sa recunosc. Insa pentru moment toate erau in regula. Nu aveam de ce sa imi fac griji. Doar stateam in bratele lui, privind cum cerul se lumineaza tot mai mult. La un moment dat mi-am ridicat o mana in aer, analizand-o. Ghearele disparusera complet si stiam ca nu as fi putut sa le fac sa apara din nou chiar daca mi-as fi dorit asta.
-Kagome? se pare ca s-a trezit... si odata cu trezirea lui s-a dus visul meu frumos.
-Imi pare rau ca te-am trezit. Cum ai dormit?
-Cum nu se putea mai bine. Tu cum te simti? Ieri te-ai purtat ciudat toata ziua.
-Mult mai bine. InuYasha... Stii... Ieri nu eram tocmai eu... De fapt de cand a aparut Kikyo nu...
-E in regula. Damare mi-a spus totul. Sau mai bine zis aproape totul. Vrei sa imi spui tu toata povestea?
-Inca o iubesti pe Kikyo, nu? am asteptat un minut pana sa raspunda.
-Da. Inca o iubesc. Desi nu stiu cat de mult... ma durea sa aud asta, desi nu aveam sa recunosc niciodata.
-Din cate mi-am dat seama pana acum am fost posedata. Nu stiu de cine... Nu stiu nici de ce. Sper ca nu am facut nimic rau cat timp am fost inconstienta.
-Nu, totul a fost cat se poate de normal. Doar ca nu stiam de unde era afectiunea aia brusca pentru mine. ii puteam auzi zambetul din voce.
-Ei bine ma bucur ca lucrurile au revenit la normal.
A fost ultima replica. Niciunul nu a mai spus nimic. Amandoi stateam si ne gandeam. Nu stiu la ce se gandea el. Poate ca nici nu vroiam sa stiu. Dar intr-un fel imi parea rau pentru ca nu stiam cand sau daca aveam sa ii mai simt buzele peste ale mele. Nu stiam cand aveam sa ii mai simt bratele stranse in jurul meu, cu atata afectiune incat am crezut ca absolut niciun rau nu ma poate atinge. El oare chiar ma uibeste pe mine sau pe Kikyo? Oricat ma durea, nu puteam sa ii spui adevarul. Nu puteam sa ii spun ca si Kikyo a avut un rol in posedarea mea. Nu ma lasa inima sa il ranesc mai mult decat il ranise Kikyo. Am incercat de cateva ori sa imi gasesc cuvintele, sa ii spun. Dar de cate ori deschideam gura, cuvintele parca mi se blocau in gat.
-Ar trebui sa coboram. am spus in cele din urma, cand Soarele deja se intarise.
-Asa cred... Dar totusi cred ca imi ascunzi ceva. Sper sa imi spui intr-o zi.
Din nou nu am mai putut sa zic nimic. Doar l-am lasat sa ma ia in brate. L-am lasat sa ma duca unde a vrut el. Si recunosc, am fost putin prea dezamagita cand m-a lasat pe picioarele mele. Astiam ca poate sa ma tina in brate o zi si o noapte fara sa oboseasca.
-De unde il cunosti pe Damare? intrebarea lui m-a luat prin surprindere.
-Aaa... Este... Aaa...
-E in regula daca nu vrei sa imi zici. spuse simplu. Totusi nu credeam ca o fata ca tine ar fi avut vreodata ocazia sa cunoasca un vampir.
-C-Ce? m-am balbait socata.
-Damare e vampir. Totusi, asa il cheama? E un nume destul de ciudat. ("damare" inseamna "taci odata din gura" in japoneza)
-Damare... e vampir? ma holbam la el si nu puteam sa procesez.
-Credeam ca stii asta din moment ce ai ajuns pe Insula.
-Ce insula?
-Insula Blestemata. o spuse pe un ton de parca nu imi dadeam seama de ceva extrem de evident.
-Vampirii au fost odata oameni. Oameni lacomi, dornici de putere. Si-au vandut sufletul diavollui insusi. La inceput nu erau nevoiti sa bea sange. La inceput erau invincibili, nu aveau nicio slabiciune. Dar Dumnezeu isi regleaza conturile, mai devreme sau mai tarziu. I-a blestemat si i-a alungat pe o insula. De atunci se numeste Inusla Blestemata. Salbaticia de acolo nu a fost niciodata imblanzita. Acolo a fost facut...
-Cred ca ajunge cu povestile pe ziua de azi. ne-am intors amandoi si am vazut-o pe Kikyo venind spre noi. Vrei sa vii cu mine,InuYasha?
-Ne vedem mai tarziu, Kagome. imi intoarse spatele si facu cativa pasi spre Kikyo.
-InuYasha... Sa ai grija de tine.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://anotherinuyashastory.blogspot.com/
Yukiღ
Ronin
Ronin


Numarul mesajelor : 40
Varsta : 22
Localizare : Oltenita
Data de inscriere : 25/08/2011

MesajSubiect: Re: InuYasha ~ O ALta Poveste Care Trebuie Spusa   Vin Sept 16, 2011 9:01 pm

20 ~ Ce Bine E Acasa!

Nu se intoarse sa ma priveasca. Nici macar nu imi raspunse. Probabil o credea pe Kikyo inofensiva. Dintre toti baietii din ambele lumi, de ce a trebuit sa ma indragostesc tocmai de el? Nu aveam sa recunosc vreodata ca il iubesc. Nu din cauza mandriei mele. Cand eram in copac si am vorbit, mi-a spus ca inca o iubeste pe Kikyo. Eram prea constienta de situatie. Eu sunt reincarnarea ei. Semanam ca doua picaturi de apa. Daca aveam sa ii spun ca il iubesc si aveam sa ii spun despre implicarea lui Kikyo in posedarea mea, aveam sa il ranesc mai mult decat era necesar. De ce sa sufere si el cand puteam suferi doar eu?
Am inceput sa alerg grabita spre casa. Aveam sa le spun celorlalti ca plec. Nu stiam cand ma voi intoarce sau daca aveam sa ma mai intorc vreodata.
-E cineva acasa? raspunsul a venit imediat.
-Sunt in bucatarie! am intrat in bucatarie si am vazut-o pe Kaede spaland vasele. S-a intamplat ceva?
-Eu... Le spui tu celorlalti ca am plecat acasa?
-Asa de repede? parea surprinsa.
-Da... Am ceva de rezolvat. L-ai vazut pe Damare? As vrea sa...
-Este la rau cu Sango. Se inteleg de minune... spuse visatoare.
Am inceput sa alerg spre rau. Cine nu s-ar intelege cu Damare? Este cel mai... Nu stiu care e cuvantul... In fine. Nu conteaza.
-Damare... Putem vorbi? Vreau sa iti spun cate ceva...
-Ma duc sa vad daca Kaede are nevoie de ajutor. Ne vedem mai tarziu! si Sango pleca.
-Ce s-a intamplat? imi facu semn sa ma asez langa el.
-Plec. Vroiam doar sa te rog sa ai grija de InuYasha. Nu i-am spus de Kikyo. Nu m-a lasat inima sa ii spun cand stiu ca o iubeste atat de mult.
-InuYasha va fi bine. Eu imi fac griji pentru tine. Ce ai de gand sa faci? mi-am ridicat intrebatoare privirea si i-am intalnit expresia ingrijorata. Aceasta Kikyo nu este cea reala. Naraku i-a facut trupul si a absorbit o parte din sufletul ei care se afla in tine. Va vrea si cealalta parte. Si cand o sa ia ce a mai ramas, tu vei muri. Iar el o va avea pe Kikyo in intregime. Imagineaza-ti puterea lui Kikyo in mainile lui Naraku. imi mai imaginasem asta odata sau de doua ori si nu mi-a placut.
-O sa plec. Nu stiu daca ma mai intorc. Am facut porea mult rau. Totusi as vrea sa stiu de ce Kim l-a omorat pe Mario fara niciun motiv... m-am intristat la ideea ca el nu mai era acolo, asteptandu-ma ca de fiecare data.
-Nu mi-a spus niciodata detaliile planului ei. Dar ca si tine, nu ma deranjeaza daca ma tradeaza. Amandoi tinem prea mult la persoane care ne ranesc constant, nu-i asa?
-Nu pot face nimic. Il iubesc mai mult decat mi-am imaginat vreodata. Si daca Kim are de gand sa il includa in planul ei, o voi cauta si o voi omori cu mainile mele. Nu vreau sa il pierd si pe el! Poti sa ii transmiti mesajul daca vrei, nu ma deranjeaza. m-am ridicat de langa el, vrand sa plec.
-Si eu iubesc pe cineva. Nu am crezut ca voi simti vreodata ceva atat de intens si de frumos. Dar stiu ca va sfarsi distrusa de propriile vise, omorata de persoana pe care o iubea cel mai mult. Tu o poti cauta si o poti omori pe Kim. Dar eu ce ar trebui sa fac? vorbele lui au facut ca pasii mei sa rama suspendati intr-o asteptare chinuitoare.
-Nu sunt in locul tau, nu stiu ce as face. Dar stiu ce fac. Daca raman, o sa il fac sa sufere. Chiar daca Kikyo este asa cum este si intr-o zi toate miciunile si secretele vor iesi la suprafata... Totul... Eu... Eu nu pot decat sa sper ca intr-o zi ma va ierta ca mi-am dorit prea mult sa fie fericit.
Mi-am tarat pasii departe de sat. Departe de ei. Departe de el... Nu vroiam sa ma gandesc la pustietatea ce ma astepta in propria-mi lume. Nimic nu este la fel fara cel mai drag prieten. Mi-am ridicat mana dreapta, punand-o pe fundalul cerului. Am vazut sclipirea Giuvaerului in ea. Puterea sagetilor mele crescuse incredibil de mult. Aproape ca o mai puteam controla. M-am asezat pe marginea fantanii si am aruncat o ultima privire in jur. Totul era senin si nemiscat in aerul rece al toamnei. M-am lasat sa alunec. Am auzit vag pe cineva strigandu-ma, dar nu eram sigura daca este real sau e doar imaginatia mea. Am simtit ca sunt imateriala. Am simtit cum trec prin lucruri. Probabil pamant, radacini si alte chestii. Apoi am simtit pamantul sub mine. Imi parea rau ca se terminase atat de repede. Ma simteam bine in acel neant imaterial. Ma simteam libera cand cadeam in gol, smtind vantul cum se lupta sa ma ridice inapoi de unde am cazut. Dar cu ce rost? Vantul singur nu poate invinge gravitatia, oricat de mult ar incerca. Odata ce te-ai aruncat, rezultatul e inevitabil: cazi. Poate ca asa e si in viata. Esti robul destinului din momentul in care te-ai nascut. Degeaba am incercat sa schimb lucrurile venind inapoi in aceasta lume. Degeaba a incercat InuYasha sa ma faca sa plec de acolo. Destinul a vrut ca eu sa ma intorc si sa fac prostie dupa prostie. Mario mi-a dat posibilitatea de a alege lumea in care vreau sa traiesc. Dar eu tot nu ma pot hotari. Sunt lucruri pe care le iubesc in amebele lumi. Lucruri la care tin fara de care nu cred ca as putea trai. Ca de pilda familia mea.
M-am catarat afara din fantana. Simteam pamantul inghetat sub mainile mele. Probabil aici deja daduse bruma. Cand m-am catarat afara din fantana, o pala de vant inghetat ma izbi direct in fata, facandu-ma sa tremur din toate incheieturile. Tot ce vedeam in jur era alb. Pamantul, casa, copacii, totul. Pana si cerul era alb, soarele sclipind palid din spatele unui nor. Mi-a intrat zapada in incaltaminte pana am ajuns la aleea curata. Zapada deja se transformase in apa cand am deschis usa.
-E cineva acasa?
Era o intrebare stupida avand in vedere ca usa era descuiata. Am realizat ca se auzeau voci abia cand acestea s-au oprit. Sota isi scoase capul pe usa imensa a sufrageriei.
-Surioara! ma cuprinse imediat intr-o imbratisare stransa.
-Si eu ma bucur sa te revad, fratioare.
-Ce se intampla? am auzit o voce confuza si necunoscuta din sufragerie.
-Cine mai e aici? l-am intrebat surprinsa.
-Niste reporteri. Sunt aici de 15 minute si deja m-am saturat de ei! ultima fraza o rosti atat de incet incat abia am auzit-o.
-Domnisoara Higurashi! Cat ma bucur sa va revad! Parca a trecut o vesnicie de...
-Buna ziua... Eu ma duc... Aaa... Am putina treaba... Vorbim mai tarziu. Vii Sota? am plecat din sufragerie cu Sota in urma mea.
-Doamne, cat ma bucur ca m-ai scos de acolo! Nu cred ca mai rezistam mult.
-De ce? m-am dus la baie si mi-am pregatit cada.
-Toti sunt la fel: cauta picanterii ca sa isi vanda articolul. acum imi cautam schimburile.
-Sota, credeam ca deja te-ai obisnuit. cand ma uitam la el nu puteam sa nu il consider fratele meu... era imposibil.
-Asa credeam si eu dar jur ca oamenii astia devin din ce in ce mai stresanti!
-Sota... Ma duc sa fac o baie fierbinte. Vorbim cand ma intorc, bine?
-Te astept aici, nu vreau sa dau iar de oamenii aia.
Mi-am lasat hainele sa cada de pe mine si am intrat in apa fierbinte si plina de spuma. Nici nu mai tin minte cand a fost ultima data cand am facut o baie ca asta. Pacat ca nu exista astfel de bai si in lumea cealalta. Totusi, daca stau sa ma gandesc si un izvor termal este mai bun decat apa rece din lacurile in care ma spalam. Mi-am lasat capul pe spate, nepasandu-mi daca mi se uda parul. Oricum, aveam de gand sa il spal si pe el. Mi-am inchis ochii, lasand aburul sa ma invaluie.
-Kagome!
Vocea m-a facut sa imi deschid speriata ochii. Auzisem acea voce de mult prea multe ori, in capul meu. Dar sa o aud acum, langa mine... Asta m-a facut sa scot un tipat ce cred ca s-a auzit in toata casa. M-am lasat instinctiv in apa, acoperindu-ma cu spuma, in timp ce Damare imi facea semn disperat sa tac. Mi-am dus mainile la gura, reusind astfel sa opresc tipatul.
-Ce! Cauti! Aici?! cuvintele au iesit rostite individual si aproape tipate.
-Mai incet! Kikyo ma vrea mort. Nu am unde sa ma duc. Speram ca o sa ma primesti tu...
-Iesi afara!
-Ce? parea chiar confuz.
-Surioara, esti bine? iar Sota parea ingrijorat.
-Da! O sa ies... Aaa... Imediat!
-Deci? intreba Damare.
-Ti-am spus sa iesi!!! Ah, Doamne, de ce nu ai un razoar ca InuYasha?!
-Sigur esti bine? din nou, Sota parea ingrijorat.
-Da! Damare, vorbim afara din baie! aproape ca am tipat la el.
-Bine, bine, nu e nevoie sa te enervezi asa! in timp ce iesea pe usa am putut vedea expresia confuza a lui Sota.
M-am relaxat iar in apa acum calda. Nu imi puteam imagina cum a intrat Damare in baie avand in vedere ca usa si geamul erau inchise. Si nu imi imaginam nici ce aveam sa ii spun lui Sota cand ma va intreba cine este Damare si cum a intrat in baie fara sa il vada nimeni. Si totusi... Nu are pic de respect! Adica puteam la fel de bine sa umblu dezbracata prin fata lui si tot nu i-ar fi pasat. Chiar crezusem ca este un adevarat cavaler, dar presupun ca prima impresie nu e intotdeauna cea mai corecta. Mi-as fi dorit ca InuYasha sa vina, nu Damare. Dar daca ar fi venit, si daca l-as fi vazut, ce as fi facut? Oare l-as fi dat afara ca pe Damare? Sau as fi sarit din cada direct in bratele lui, spunandu-i cat de dor mi-a fost de el? Si revenind... Ce ii voi spune lui Sota? Daca parintii vor urca sa vada ce fac si il vor gasi in camera mea? Doamne, mai are si parul rosu!
-Cum ai inbtrat in baie? Nu erai aici cand am venit.... De ce nu vorbesti cu mine? ... Ce tot cauti?
Sota vorbea de unul singur, se pare. Si... Si... Si imi cauta prin lucruri?! Seamana din ce in ce mai mult cu Miroku! Am inceput sa ma spal, grabindu-ma cat am putut. Oare InuYasha era bine? Facuse Kikyo ceva care sa il raneasca? Mi-am pus pijamalele pe mine si am iesit. Sota statea in mijlocul patului, iar Damare cauta ceva intr-un sertar al biroului.
-Ce crezi ca faci?! intrebarea a iesit mai mult maraita si nu eram sigura ca a inteles ce am zis.
-M-am plictisit. Desi am aproape o eternitate la dispozitie, nu imi place sa astept.
-De ce ai venit?
-Dupa cum ti-am spus si in baie, Kikyo ma vrea mort. Nu ma pot intoarce pe Insula din motive pe care nu ti le pot spune, iar singura varianta era sa vin aici.
-Si cum crezi ca o sa le spun parintilor ca ai de gand sa locuiesti aici?! Iti imaginezi...!
-Domnisoara Higurashi? am fost intrerupta de o voce necunoscuta. Ne puteti spune de ce tipati? ma uitam la cei doi barbati care stateau in pragul usii mele.



ei bine acesta este capitolul meu preferat... poate pentru ca l-am facut pe Damare putin pervers... :">
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://anotherinuyashastory.blogspot.com/
Yukiღ
Ronin
Ronin


Numarul mesajelor : 40
Varsta : 22
Localizare : Oltenita
Data de inscriere : 25/08/2011

MesajSubiect: Re: InuYasha ~ O ALta Poveste Care Trebuie Spusa   Dum Sept 18, 2011 1:10 am

21 ~ Curiozitatea Aduce Amintiri Neplacute

-Aaa... Eu... Eu nu tipam. Doar vorbeam cu... Aaa...
-Ma tem ca eu sunt de vina. spuse Damare cu parere de rau. Adevarul este ca nu resusesc sa inteleg matematica. Este cea mai complicata limba pe care am cunoscut-o vreodata. ma uitam la Damare, intins pe jos, cu toate cartile si caietele mele de matematica si nu puteam sa imi dau seama cum de a fost atat de rapid.
-Kagome? Ce... nu am lasat-o pe mama sa isi termine intrebarea.
-Sper ca nu va suparati, dar Damare va ramane la cina. Vom invata pana tarziu... E in regula?
-Sigur... spuse mama pe un ton nesigur.
-Acum haideti sa mergem inapoi in sufragerie. interveni si tata.
-Chiar crezi ca parintii mei vor primi in casa un strain? l-am intrbat dupa ce sunetul pasilor de pe hol au disparut. Si cum ai facut asta atat de repede? am intrbat aratand spre cartile si caietele ce pareau sa stea acolo de ore intregi.
-Lasa totul in seama mea. Cat despre carti... Ai de gand sa il implici si pe el in toata povestea asta? arata cu capul spre Sota care statea inca in pat, privind confuz cartile.
-Sigur ca nu! am raspuns hotarata.
-Atunci nu mai pune intrebari. se ridica si iesi din camera.
-Unde te duci?!
-Sa vorbesc cu parintii tai. spuse pe un ton de parca nu imi dadeam seama de ceva evident. Ma intorc repede! cand iesi din camera imi arunca o privire pe care nu am reusit sa o inteleg.
-Dar reporterii sunt...
-Acum pleaca. spuse nepasator, inchizand usa in urma lui.
M-am apucat sa strang cartile si caietele. Inca ma intrebam cum avea de gand sa ii convinga sa stea aici. Si inca ma intrebam de ce vrea atat de mult sa stea la mine. Putea sa caute o cale de a se intoarce pe Insula. Sau sa se ascunda. Sau sa caute o cale de a o invinge pe Kikyo.
-Surioara? m-am intors spre Sota, care inca statea in pat, privindu-ma cu atentie. Cine e baiatul ala?
-E un prieten. un zambet larg mi se intinse pe fata la gandul ca nu era tocmai o minciuna.
-Un prieten? Nu am mai vazut un baiat ca el. spuse ingandurat. Daca o sa stea aici o sa mearga cu tine la scoala?
-Nu stiu. Este alegerea lui. Totusi, ma intreb daca se va integra aici...
-Ce vrei sa spui?
-Nimic, lasa. Nu conteaza. Ma lasi sa dorm, te rog?
-Vise placute, surioara! ma imbratisa strans si pleca, inchizand usa incet in urma lui.
M-am bagat in pat si mi-am tras pilota pana la ureche. Era atat de moale, de cald si de placut incat parca deja visam. Ma cufundam incet in semi-intuneric. Ma simteam atat de bine... Am auzit usa. Nu stiam daca cineva intrase sau iesise din camera. Sincer, nici nu imi pasa. Am auzit pasi. Nu stiam ai cui. Eram prea obosita ca sa ma concentrez mai mult de atat. Am incercat sa imi deschid ochii, dar puteam la fel de bine sa incerc sa zbor. Parca de fiecare geana era agatata o bucatica de plumb, facandu-mi pleoapele imposibil de deschis.
-Tie nu ti-e somn? Mama ti-a pregatit dormitorul. Nu stiu cum i-ai convins pe amandoi, dar felicitari! Auzeam vag o voce cunoscuta. Parca era Sota, dar nu puteam fi sigura. Eram prea adormita.
-Ma odihnesc doar privind-o pe ea cum doarme. Nu imi trebuie mai mult. Si a doua voce mi se parea cunoscuta. Poate Damare? Din nou, eram prea adormita ca sa imi dau seama cu exactitate cui ii apartin vocile.
-O iubesti?
-Da! Cine ar putea sa nu o iubeasca? Si tu o iubesti. Am vazut.
-Mereu are grija de mine. Nu mi-a zis niciodata ca ma iubeste, dar mi-o arata in fiecare zi. Nu stiu ce m-as face fara ea!
-Eu as fi total pierdut fara ea. Este tot ce mi-a mai ramas. Ea este motivul pentru care mai traiesc. Rostise cuvintele cu atata durere si suferinta, incat ma intrebam daca este chiar Damare. Nu il auzisem niciodata vorbind asa. Nu il vazusem niciodata suferind. Ce legatura aveam eu cu trecutul lui? Damare este de varsta mea. Cum ar putea sa ma iubeasca atat de mult, cand noi ne-am intalnit de curand?
-Ce legatura este intre ea si trecutul tau? Ce esti...
Nu am mai auzit restul intrebarii. Simteam cum cad in intuneric. O luminita sclipi undeva in departare. Era atat de mica incat nu eram sigura ca exista. Am urmat-o. Pe masura ce ma apropiam, se facea tot mai mare. Simteam cum ma atinge cineva. Nu stiam unde, de ce sau cine, dar era placut. Nu vroiam sa se opreasca. Simteam cum atingerea se misca. Am pasit in lumina si totul s-a intunecat iar. Ma trezisem. O mana se plimba pe fruntea mea, mutandu-mi din cand in cand cate o suvita de par. Nu vroiam sa deschid ochii sau sa ma misc. Nu vroiam sa stie ca m-am trezit. Degetele lui, plimbanduse pe fruntea mea, imi dadeau o senzatie de liniste si pace cum nu mai simtisem niciodata. Am auzit clar usa deschizandu-se si degetele lui au inghetat pe fruntea mea, retragandu-se imediat.
-Ai stat toata noaptea aici. Nu vrei sa iei o pauza? Kagome va fi bine. era clar mama.
-Proabil... Nu se va intampla nimic pana se trezeste, nu-i asa? tonul ii era unul plin de amuzament, dar puteam distinge ceva ciudat in vocea lui.
Am auzit pasi in camera. Imi simteam pulsul cum se accelereaza fara motiv. Imi simteam fruntea rece acum, cand degetele lui nu imi mai mangaiau bland pielea. Mi-am deschis ochii. Camera era goala si intunecata. M-am ridicat in fund. Privirea mi s-a indreptat spre fereastra. Era acoperita. Am tras draperiile. Cerul era aproape negru, iar becurile isi aruncau lumina palida de-a lungul strazii. Cat timp dormisem? M-am uitat dupa telefon. 20 ianuarie, ora 17:46. Ar fi trebuit sa fiu la scoala azi. Si maine trebuia sa ma duc. Dar ar mai avea vreun rost sa ma duc? Adica am lipsit tot semestrul I sin clasa a IX-a. Ei bine o sa vad ce zice mama. Am tras pe mine o pereche de blugi si o bluza mai grosuta. M-am uitat iar pe geam. Cerul spre apus era de un albastru inchis. Soarele disparuse complet din peisaj. Am vazut pe cineva pasind precaut pe aleea care ducea spre trotuar. Mi-am luat in fuga geaca si mi-am tras cizmele in picioare. Am fost gata in mai putin de un minut. Am apucat sa il vad luand-o la dreapta. L-am urmarit in liniste la 10 metri in spatele lui. Norocul meu a fost ca nu am dat peste nimeni cand am plecat de acasa. Totusi, oare unde se ducea la ora asta? Cred ca am mers cam un kilometru, indreptandu-ne spre marginea orasului. Chiar daca era intuneric, puteam vedea cum pasii lui grabiti deveneau din ce in ce mai ezitanti. O fata ii taie calea, probabil intorcandu-se acasa de la serviciu. Cred ca s-a facut 8. Coti si el, urmand-o la cativa pasi in spatele ei. Dupa aproximativ un metru o prinse de mana. M-am ascuns dupa un colt in timp ce fata se intoarse speriata.
-Cine esti? Intreba fata sigura pe ea.
-Nu conteaza. Oricum nu o sa-ti mai amintesti. Vocea lui Damare parea trista.
-C-Ce esti tu? Ce v-vrei? De data asta se balbai ingrozita, toata siguranta disparandu-i.
Nu intelegeam de ce. Damare nu facuse nimic care sa o ameninte. Nu zisese nimic. O imobiliza pe fata cu o singura mana, apoi cealalta trecu peste ochii ei, inchizandu-i. Fata inceta sa se mai zbata, devenind moale ca o papusa de carpa. Damare o prinse cu blandete inainte sa se loveasca de pamantul inghetat. Incepuse sa ninga. Isi lipi buzele de gatul fetei, parca sarutand-o. Ma uitam la scena, incercand sa imi dau seama ce se intampla. Apoi creierul meu procesa in sfarsit scena din fata mea. Damare e vampir. Toti vampirii se hranesc cu sange. Asta face Damare acum: se hraneste. Doamne, cine m-a pus sa il urmaresc? Nu vroiam sa vad asta. Dar era deja prea tarziu sa regret decizia luata. L-am privit cum o aseaza cu grija pe fata pe o bancuta libera si se indreapta cu pasi mari inainte. Am inceput sa alerg spre el. Cand l-am ajuns, i-am pus o mana pe umar.
-Esti bine? intrebarea lui m-a surpins.
-Cred ca da. Tu?
-Daca vrei pot sa iti sterg aceasta amintire. Nu vreau ca de fiecare data cand ma vezi sa retraiesti acea scena. tristetea lui era coplesitoare.
-Atunci de ce m-ai lasat... Adica stiai ca te urmaresc. De ce nu m-ai oprit?
-Nu conteaza ce ti-as fi zis. Nu m-ai fi ascultat.
-Te-ai purtat... Aaa... Foarte frumos cu acea fata. De ce? Ce i-ai facut?
Se opri din mers si se intoarse spe mine. Pentru prima data am fost putin speriata de el. Ochii ii erau de un rosu aprins, stralucind in lumina difuza a becului din spatele nostru. Ma privea trist, parca spunand: "Asta sunt eu".
-Am adormit-o. Nu e nevoie sa sufere si ea. E mai bine ca nu a simtit nimic. Cred.
-Ochii tai... Ce s-a intamplat cu ei? De ce... De ce nu mai sunt verzi?
-Corpul meu inca tanjeste dupa sange, chiar daca nu mai are nevoie. Este o diferenta mare intre dorinta si necesitate. Cu timpul, am invatat sa fac aceasta diferenta.
Asta m-a cam pus pe ganduri. Eu aveam nevoie sa fiu cu InuYasha sau doar imi doream? Aveam nevoie sa ma intorc in acea lume, sau imi doream? Eu stiam sa fac diferenta intre necesitate si dorinta?
-Acea fata... Ce se va intampla cu ea?
-Nimic. A murit. ii simteam vinovatia vin voce, ii simteam tristetea si regretul.
-Nu ar trebui sa te simti vinovat. se opri si se uita la mine, cerand parca o explicatie. Si eu as fi facut la fel in locul tau. Regretele, vinovatia si toate celelalte nu o vor aduce inapoi. Doar iti faci singur mai mult rau.
Incepu din nou sa paseasca agale pe trotuar. L-am urmat. Abia acum realizam ce spusesem. Chiar as fi facut la fel? Sigur ca da. Nu aveam alta solutie. Un fior mi-a strabatut sira spinarii la gandul ca as fi putut fi eu in locul acelei fete.
-Dar in unele carti, vampirii se hranesc cu sange de animale. Tu... Ai incercat vreodata?
-Sangele animalelor nu... Cum sa iti explic ca sa poti intelege? Daca beau numai sange de animale e ca si cum tu te-ai hrani numai cu plante. Ai putea supravietui, dar corpul tau ar tanji mereu dupa mai mult. Nu ai mai avea aceeasi energie, aceeasi putere de concentrare. Corpul tau ar fi slabit. E ca si cum eu as fi om. Si nu imi opt permite luxul asta in acest moment.
-De ce? Ar fi frumos sa poti trai aproape ca un om. Si ca veni vorba... Cum este pentru tine mancarea oamenilor? Ce gust are?
-Are acelasi gust ca si pentru tine. Dar nu este nimic mai mult decat pamant. Nu ma ajuta cu nimic, dar nici nu este neplacuta. Imi satisface cateodata... pofetele. Nimic mai mult.
Cand am ajuns in fata casei amandoi am tacut. Mi-am lasat geaca la intrare si m-am descaltat. Dupa o portie buna de pireu de cartofi cu o pulpa imensa de pui, mi-am facut repede un dus. Stiu, nu e bine sa ma spal imediatt dupa ce m-am ridicat de la masa, dar nu aveam nici timp nici dispozitia necesara sa mai astept o ora sau doua. La masa mama a spus ca ma pot duce maine la liceu, daca asta vreau. Ea crede ca orice as face acum e pierdere de timp si inca e suparata ca nu stie unde dispar si ca am lipsit atat de mult de la scoala. Mi-am pus ceasul sa sune si m-am bagat in pat. Nu am realizat cat mi-a fost de frig decat dupa ce m-am incalzit in pilota.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://anotherinuyashastory.blogspot.com/
Yukiღ
Ronin
Ronin


Numarul mesajelor : 40
Varsta : 22
Localizare : Oltenita
Data de inscriere : 25/08/2011

MesajSubiect: Re: InuYasha ~ O ALta Poveste Care Trebuie Spusa   Mar Sept 20, 2011 7:48 am

22 ~ Nu Ma Mai Retine Nimic

Eram undeva la granita dintre realitate si vise. Totul parea atat de ireal... Auzeam vag o respiratie slaba langa mine. Era reala sau facea parte dintr-un vis pe care nu mi-l amintesc? Era greu de spus. Am simtit iar, ca si data trecuta, cum cineva ma mangaie pe frunte. Imi placea. Parca totul devenea din ce in ce mai real. De fapt totul era real. M-am intors pe partea cealalta. Acele degete fine nu m-au parasit nici macar o secunda. Mi-am deschis ochii. Degetele lui inca se plimbau pe fruntea mea, relaxandu-ma. Statea intins in pat, langa mine.
-Te-am trezit? parea cu gandul in alta parte.
-Nu. Ce faci aici? Tu nu ai dormit toata noaptea?
-Ma odihnesc numai uitandu-ma la tine cum dormi. ceva din vocea lui imi facu inima sa bata mai repede.
-Nu ai cum. Ar trebui sa dormi. Doar inchide ochii si... Si nu te gandi la nimic.
M-am intors cu fata la el si l-am luat in brate, trecandu-mi degetele peste ochii lui, inchizandu-i. Nu stiu de ce imi pasa atat de mult de el. Nu stiu de ce ma simteam atat de bine cu el aproape de mine. Nu stiam nimic despre el. Nici macar nu stiam cum il cheama. Eu doar faceam ce imi spunea inima. Din nou, draperiile erau trase. Nu stiam daca este dimineata sau seara, dar era zi. M-am uitat prin camera. Atat cat o puteam vedea din acea pozitie. Ceasul era pe birou. Ce o cauta acolo? Era dimineata. 7 dimineata mai exact. As avea timp sa ajung la scoala daca m-as grabi. Dar ce rost ar mai avea? Oricum, am pierdut un semestru intreg. Si in plus, ma simteam prea bine aici. Nu vroiam sa mai ma scol. As fi stat asa pana a doua zi, fara sa trebuiasca sa fac nimic altceva. Am inceput sa ma joc cu o suvita din parul lui. Parea ca a adormit. Totusi, vampirii chiar pot sa doarma? Subiectul asta s-a dezbatut in toate cartile cu vampiri. Totusi, daca poate sa manance, poate sa si doarma, nu? Oare ce o face InuYasha? In fata mea aparu o imagine. El si Kikyo, sarutandu-se, imbratisandu-se... Un fior imi strabatu tot corpul.
-Esti bine?
Intrebarea lui m-a surprins. Parea ca doarme.
-Da. De ce nu as fi? imi lua mana si mi-o puse in dreptul inimii mele.
-De asta. o simteam cum bate, prea repede, avand in vedere ca doar stateam in pat.
-Parca dormeai. am incercat sa schimb subiectul, dar...
-Nu am nevoie de somn. Mai ales ca tocmai... nu a mai continuat, desi amandoi stiam ce urma sa zica. La ce te gandeai?
-La InuYasha... Si la Kikyo. Ce crezi ca fac acum? Este mai fericit ca amplecat? Niciodata nu m-a vrut acolo. Mereu mi-a reprosat cand ceva nu a mers bine. Totusi...
-Poate sa isi poarte singur de grija, crede-ma. Ar trebui sa il uiti. O sa il revezi in curand, asa ca, te rog, uita-l pentru moment.
Am incercat sa nu ma mai gandesc la el. In schimb aveam alta intrebare la care nu reusisem sa ii gasesc un raspuns. O intrebare la fel de importanta.
-Cum au aparut vampirii? Care e povestea voastra? ezita putin, parca nestiind daca sa-mi spuna adevarul sau o minciuna.
-Totul s-a petrecut in urma cu aproximativ 2000 de ani. O fecioara nepamanteana s-a indragostit de un demon de foc. Acesta avea un palat imens si sute de servitori, de toate varstele, toti oameni. Ii gasise pe campurile de lupta, pe jumatate morti, sau ii salvase din ghearele altor demoni. Toti ii datorau viata, iar el e purta bine cu toti. Intr-o zi pregati o caruta incarcata pana la refuz cu bani si bijuterii din aur, urmand sa o duca viitoarei sale mirese. Dar cativa oameni furara pe ascuns comoara si fugira. Fecioara, care traia pe Luna, i-a vazut. Demonul a incercat sa ia inapoi comoara, dar o fost omorat de oameni, ajungand in strafundurile Iadului. Fecioara i-a blestemat pe cei care au furat comoara. Sa traiasca vesnic, hranindu-se cu sangele altora, furand ramasitele de viata ale oamenilor, asa cum i-au furat ei fericirea. In razele de luna ei isi arata adevarata fata. De asemenea si demonul i-a blestemat pe cei care il omorasera. De fiecare data cand Soarele si Luna sunt amandoi cer, vampirii isi arata adevarata fata. Fecioara i-a iertat pe cei care au vazut furtul, dar nu au facut nimic. Ei doar se hranesc cu sange, dar luna nu ii afecteaza. In schimb, demonul i-a pedepsit pe toti, ca atunci cand razele Soarelui le vor atinge ochii, sa isi aminteasca de fiecare data ca din cauza lacomiei lor au ajuns asa. Este o poveste trista, dar adevarata. Demonul inca traieste in Iad, chinuindu-i pe cei care i-au facut rau p nedrept. Cat despre fecioara, ea inca este pe Luna, privindu-si neputincioasa marea iubire si avand grija ca vampirii puri sa isi aminteasca pururi motivul pentru care au fost blestemati si de asemenea, motivul tristetii ei vesnice.
-Este atat de trist si de romantic... am reusit sa spuspin printre lacrimi. Te numeri si tu printre cei de atunci? am intrebat curioasa.
-Nu. Eu nu am trait atat de mult incat sa iau parte la asta. Fecioara nu este suparata pe mine, ea nu tine ura pe cei nevinovati. Totusi nu pot spune acelasi lucru si despre demonul de foc...
-Din cauza asta ochii lui Mario se faceau rosii la soare? Si ai Sayei la fel?
-Da.
Niciunul nu a mai spus nimic, desi stiam ca nu doarme. Oare cum de ma lasasem pacalita atat de usor? Nu facea si InuYasha la fel? Nu inchidea si el ochii, relaxandu-se, dand astfel impresia ca doarme? Doamne, uneori pot fi o proasta!
-Ai adormit? am soptit, dar nu am primit niciun raspuns.
M-am ridicat incet din pat si am pasit pe varfuri pana la usa. Am inchis-o fara zgomot si mi-am continuat drumul spre bucatarie. Poate ca Damare nu are nevoie de mancare, dar totusi eu sunt doar un biet om. Si in acel moment as fi fost in stare sa mananc un urs. Am mancat felia de pizza de pe masa si m cautat prin frigider dupa altceva. Nici nu visam la ceea ce am gasit: sushi. Doamne, ador mancarea asta. Am mancat cam tot, dupa care am baut un pahar imens de apa. Cineva batu la usa. Am auzit cativa pasi greoi, apoi usa, deschizandu-se.
-Sunteti Domnul Higurashi? Am auzit o voce total necunoscuta. Parea cineva important, sigur pe el. Popate un politist?
-Da, eu sunt. S-a intamplat ceva? Am auzit vocea ingrijorata a bunicului.
-Ma tem ca da. Va rog sa veniti cu noi pentru a va da mai multe detalii.
­­-Desigur, imediat.
Am auzit niste zgomote, probabil pe bunicul imbracandu-se si incaltandu-se, apoi usa inchizandu-se si cheiea care era rasucita in broasca. Am simtit doua maini imbratisandu-ma din spate. Apoi i-am simtit capul odihnindu-se pe umarul meu.
-Chiar imi pare rau, Kagome. vocea lui parea obosita, de parca muncise din greu si acum abia se mai tinea pe picioare.
-Ce vrei sa spui? Pentr ce iti pare rau?
-Pentru parintii tai. Au fost oameni buni, dar oameni. Viata voastra este atat de scurta... ofta obosit, parca parandu-i rau ca m-am nascut om.
-Au... Au fost? Nu mai sunt? Ce s-a intamplat cu ei? am ramas nemiscata, asteptand sa-mi raspunda.
-Au murit. Azi de dimineata, in drum spre serviciu. Tatal tau a incercat sa evite o masina intrata pe banda lui si a intrat intr-un stalp. Intreaga masina era in flacari cand au sosit pompierii. nu puteam sa procesez informatia.
-Tu de unde stii? Ai stat cu mine doata noaptea si toata dimineata. simteam cum lacrimile incep sa isi faca loc in ochii mei.
-Ei bine... Nu stiu cum sa iti spun, dar Kim are un amestec in toata povestea asta.
Ochii mi s-au marit brusc in timp ce o priveam. Kim statea in fata mea, privindu-ma cu acei ochi ciocolatii plini de o bunatate infinita. Ma privea putin confuza, parca asteptandu-mi intrebarea. Am deschis de mai multe ori gura sa vorbesc, dar degeaba. Am reusit pana la urma sa rostesc doua cuvinte, dar nu prea sunau a intrebare:
-De ce...
-Nu stiu. E treaba ei. Probabil o sa iti spuna intr-o zi. Totusi, de ce iti pasa atat de mult? Amandoi stim ca nu sunt parintii tai.
-Ce s-a intamplat cu parintii tai? am intrebat printre suspine.
-Au murit... Acum ceva timp. vocea ii sua ciudat, dar nu puteam sa imi dau seama de ce.
-De ce? simteam cum se invarte totul in jurul meu. De ce au murit acum? De ce tocmai ei, care au fost mereu atat de buni cu mine?
M-am intors cu fata la el, ingropandu-mi fata in hainele lui. Bratele i se stransera protector in jurul meu. Nu stiam de ce ma iubeste atat de mult. Nu stiam nici in ce fel ma iubeste. Dar stiam ca daca ar fi putut mi-ar fi luat toate lacrimile si tristetea pe care le simteam si le-ar fi tranfosrmat in cel mai sincer zambet.
-Kagome? Damare? S-a... S-a intamplat ceva? De ce plangi, surioara?
-Ma duc in camera mea. va las pe voi sa vorbiti.
Mi-am tarat pasii pana in dormitorul meu roz. M-am trantit in pat si am luat perna in brate, incepand din nou sa plang. Nu m-a deranjat nimeni tot restul zilei. Am avut destul timp sa ma gandesc. In primul rand, bunicul avea sa fie dus la un azil de batrani. Sota va fi dat spre adoptie, ca si mine de altfel. Toate afacerile vor fi suspendate pana cand voi implini 18 ani. Dar aveam abia 15! La naiba cu legile lor! Trebuia sa ma asigur ca bunicul va ajunge in cel mai bun azil si o va duce cat mai bine si, de asemenea, trebuia sa ma asigur ca si Sota va avea o viata cat mai buna posibil. Apoi aveam sa plec fara sa ma mai intorc, toata averea si toate afacerile suspendate revenundu-i lui. Foarte simplu, nu-i asa? Zgomotul usii mi-a intrerupt sirul gandurilor. Mi-am ridicat capul din perna.
-Damare mi-a spus tot. Si nu vreau sa... Eu... Eu vreau a merg cu tine. vocea ii tremura ingrozitor.
-Dar acea lume nu este locul potrivit pentru...
-Si tu esti doar un copil! Nu incerca sa pari mai matura decat esti! Vreau sa vin cu tine. Nu imi pasa ce ma asteapta acolo. Voi fi bine daca o sa fiu cu tine.
-Atunci asa sa fie. Eu plec in noaptea asta. Tu poti veni cu Damare maine dimineata, dupa ce iti iei ramas bun de la bunicul. m-am ridicat din pat si m-am indreptat spre usa.
-Dar tu de ce nu...
-Nu o sa pot sa mai plec daca o sa l vad.
Aveam mai multa dreptate decat mi-as fi imaginat. Am iesit din camera si pe hol m-am intalnit cu Damare. Ma privea trist. Am vrut sa deschid gura si sa ii spun planul meu, dar degeaba. Cuvintele pur si simplu nu imi ieseau de pe buze. Ma imbratisa, odihnindu-si iar capul pe umarul meu.
-Stiu ce am de facut. imi sopti bland, eliberandu-ma si intrand in camera mea.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://anotherinuyashastory.blogspot.com/
Yukiღ
Ronin
Ronin


Numarul mesajelor : 40
Varsta : 22
Localizare : Oltenita
Data de inscriere : 25/08/2011

MesajSubiect: Re: InuYasha ~ O ALta Poveste Care Trebuie Spusa   Mier Sept 21, 2011 8:12 am

23 ~ Amandoi Stim, Nu E Nevoie De Cuvinte

Mi-am continuat drumul pana la fantana si m-am aruncat in gol, stiind ca aceasta avea sa fie ultima mea calatorie intre cele doua lumi. Acum nu ma mai retinea nimic aici. Nu mai era niciun lant care sa ma lege de o lume careia nu ii apartin. E ciudat cum acest accident mi-a schimbat toata viata. Nu mi-am imaginat nici macar pentru o clipa ca ei vor muri. Pur si smplu nu puteam sa imi imaginez viata fara ei. Stiu, nu sunt parintii mei adevarati si ma doare cand spun asta. Mi-as fi dorit sa fie. Dar orice s-ar intampla, ei m-au crescut. Nu conteaza din ce motive.
M-am catarat afara din fantana. Soarele apunea. Chiar daca vantul adia lin, imi dadea o senzatie de neliniste. Ca si cum ar trebui sa ma grabesc sa fac ceva. M-am uitat in jur. Era liniste. Prea liniste. Asa a fost mereu, sau e doar din cauza starii in care ma aflam? Nu conta. Pasii mi s-au indreptat automat spre sat. Nu mai trebuia sa imi fac griji ca ma ratacesc. Si chiar daca ma rataceam, mereu exista o cale de a gasi drumul cel bun.
Cand am ajuns, soarele deja disparuse complet de pe cer, lasand numeroasele stele sa sclipeasca in voie. Oare parintii mei erau undeva, acolo, sus? Oare se simteau bine? Si ce faceau acum? M-am impiedicat de ceva si m-am trezit pe jos in mai putin de o secunda. Cu ochii la stele, nu observasem pe unde merg. Dupa atata timp credeam ca stiu destul de bine acest drum. Se pare ca m-am inselat. M-am uitat sa vad de ce m-am impiedicat. Ca de obicei, InuYasha!
-Scuze! Ar trebui sa ma uit pe unde merg, dar stelele... ma stranse in brate, aproape rupandu-mi oasele. Si eu ma bucur sa te vad... am reusit sa soptesc.
-Mi-ai lipsit!
Inca tinandu-ma in brate, ma holbam la stele. Chiar era InuYasha? Si chiar era adevarat ce zicea? S-a intors cumva lumea cu susul in jos?
-Ce s-a intamplat cu Kikyo? am intrebat curioasa. Stiu ca in fiecare zi te gandeai la ea. Stiu ca de cate ori ma priveai pe mine o cautai de fapt pe ea. De ce te intereseaza atat de mult de mine?! am intrebat exasperata de comportamentul lui.
-Cat ai fost plecata am petrecut foarte mult timp cu Kikyo. Dar nu este asa cum imi aminteam. Kikyo a murit acum mai bine de 50 de ani. Abia acum am realizat ca nu o sa se mai intoarca. Tu esti reincarnarea ei, dar nu semanati decat putin, la infatisare. Iar acea Kikyo care a inviat nu este Kikyo pe care mi-o amintesc.
-Deci ai aflat ca de fapt acea Kikyo nu are nimic in comun cu Kikyo pe care ti-o amintesti tu, asa ca vii din nou la mine. Esti un adevarat cavaler!
-Adevarul este ca abia acum mi-am dat seama. Chiar si atunci cand eram pe jumatate mort, auzeam vocea ta, nu a lui Kikyo. Si cand m-am transformat in demon, tot vocea ta am auzit-o. Te simteam atunci, ca si acum, peste tot in jurul meu.
Ma uitam la el si nu stiam ce sa zic. Venind din partea lui, asta era echivalent cu o declaratie de dragoste, sau ceva asemanator.
-InuYasha, plecam!
Vocea lui Kikyo se auzi clar de undeva din dreapta mea. M-am uitat la ea. Semana perfect cu mine. Doar imbracamintea si tunsoarea ne diferentiau. Ma privea... cu ura? Oare auzise toata conversatia mea cu InuYasha, sau asta e privirea ei de obicei? Incepeam sa inteleg un pic din ce spusese InuYasha mai devreme.
-Bine. facu cativa pasi spre ea pana m-am trezit eu din visare.
-Unde te duci?
-De ce te intereseaza pe tine? intreba Kikyo, in voce simtindui-se superioritatea.
-Ne ducem dupa Naraku. A reusit sa puna mana pe toate cioburile din Giuvaer. raspunse InuYasha.
-Atunci vin si eu. Asteapta doar sa imi iar arcul si...
-Tu ramai aici! suna mai mult ca o porunca.
-Uite, stiu ca nu o sa te conving niciodata sa ramai, asa ca vin cu tine si punct. Asteapta-ma!
Nici nu terminasem de vorbit ca deja incepusem sa fug spre casa. Am cotrobait prin intuneric dupa arcul si tolba cu sageti, dar le-am gasit. Stiam ca nu plecase fara mine. Acela fusese un ordin, nu o rugaminte. In momente ca astea ma bucur ca are acel razoar. Am gasit arcul si o gramada de sageti. M-am intors la ei cat de repede am putut. Cand m-am oprit din alergat imi simteam picioarele amortite. M-am clatinat putin, dar din fericire nu am cazut.
-Ai aflat unde se ascunde Naraku? mergeam in urma lui Kikyo, cu InuYasha langa mine, gata sa ma prinda daca aveam sa imi pierd echilibrul.
-Kikyo a aflat. Cunoaste destui oameni si semi-demoni. Cred ca a fost floare la ureche pentru ea. parea... fericit?
-Totusi, de ce vrei sa il distrugi pe Naraku? Nu ti-a facut nimic.
-Nu este timpul si nici locul potrivit. Sunt multi ochi si urechi care pandesc in noaptea asta, sperand sa gaseasca ceva interesant. m-am intors, doar pentru a-l vedea pe Damare in dreapta mea.
-Ce vrei sa spui?
-Ca nu suntem singuri. spuse InuYasha.
Nu am mai spus nimic. Doar am mers in liniste, simtind cum mi se dezmortesc picioarele. Incepuse iar sa adie vantul. Simteam nelinistea adusa de el. Ce este atat de special la acest vant? De ce nu l-am mai simtit si inainte? Apoi, nu stiu cum sa explic, dar am simtit ceva cald venind din dreapta mea. Kikyo coti la stanga, indepartandu-se de acel ceva cald. Puteam vedea cu ochiul minti o stralucire rozalie plina de lumina si caldura. Iar Kikyo ne ducea in directia opusa. Ne indeparta de acea caldura. De Giuvaer. Asta era! Il simteam, ma chema.
-Nu e bine. Naraku e in directia opusa.
Mi-am auzit ecoul propriei voci, purtat mai departe de vantul nelinistit. Mi se parea ca vocea imi suna ciudat. Toate capetele, inclusiv Kikyo, se intoarsera spre mine. Damare ma privea cu un ochi rosu si unul verde. Soarele rasarise si isi arunca razele peste tot, incalzind si trezind vietatile ce dormeau ascunse in barloguri.
-De unde stii tu unde este Naraku? vocea lui Kikyo era... batjocoritoare si am simtit ceva aprinzandu-se in mine si dorind sa o atace si sa o omoare in acel moment.
-Simt Giuvaerul. Este un directia opusa celei in care mergem noi. Unde vrei sa ajungi cu prefacatoria asta? incercam din greu sa ma stapanesc.
-Esti doar copia mea. Puterile tale sunt nimic in comparatie cu ale mele. era prea plina de ea.
-Tu esti copia, nu eu! Eu m-am nascut asa, nu am fost creata intr-o bula dezgustatoare de lichid verde vascos.
-Ai grija cum vorbesti, muritoareo!
-Terminati! Poate ca Naraku a schimbat locatia giuvaerului, nimic mai mult. Kagome, du-te cu InuYasha dupa Naraku. Eu voi merge cu Kikyo dupa Giuvaer.
InuYasha deschise gura sa protesteze, dar privirea pe care mi-o arunca Damare imi spunea clar ca ceva nu e in regula cu toata chestia asta. Vroia sa fie singur cu Kikyo ca sa o interogheze? Ce punea la cale?
-Nu am incredere in ea! Pune ceva la cale si voi afla. Sa ai grija de tine! Nu stiu ce m-as face daca te-as pierde din nou.
-Haide, InuYasha! Damare este aproape un cavaler. nu aveam sa uit prea curand scena cu baia.
L-am luat de mana si l-am tras dupa mine, continuand drumul inceput de Kikyo.
-Haide acasa. am spus dupa ceva timp.
-Dar Naraku? Trebuie sa...
-Uite, Kikyo ne ducea in directie opusa Giuvaerului. Nu vroia ca noi sa ajungem la Giuvaer. Sunt sigura ca acolo este si Naraku. Damare o sa afle ce se intampla. Acum vreau sa ne intoarcem in sat, te rog. Vreau sa vorbesc cu Sota. El nu stie nimic despre...
-Sota? Ai adus pe altcineva cu tine? Ce a fost in capul tau?! incepuse sa tipe.
-Sota este fratiorul meu mai mic. Parintii nostri au murit. Cum puteam sa il las acolo, singur?
Simteam ceva cald pe obraji, care lasa dare reci in urma. Abia dupa cateva secunde mi-am dat seama ca sunt lacrimi. Mi le sterse cu mana libera, apoi ma lua iar in brate.
-Nu am stiut... Imi pare rau. Stiu cum e sa iti pierzi ambii parinti. Dar o sa fie bine. Tu m-ai invatat ca mereu va exista cineva care sa te iubeasca si sa aibe grija de tine.
-Stiu. Doar ca nu mi-am imaginat niciodata ca vor muri. Mereu am avut impresia ca vor trai vesnic. Hai sa mergem. Probabil Sota isi face griji. Kaede nici macar nu stie ca m-am intors.
-Crezi ca ceilalti mai pot astepta putin? intrebarea lui m-a surprins.
-Nu stiu... Probabil. De ce?
-Eu... Eu vreau sa iti arat ceva. oare la ce se gandea? Ai incredere in mine? alta intrebare surprinzatoare, doar ca de data asta am raspuns fara sa mai stau pe ganduri.
-Da!
Ma lua in brate, ca pe o mireasa, apoi incepu sa fuga, sarind dintr-un loc in altul. Totul se misca atat de repede inat de fiecare data cand clipeam, peisajul se schimba. Am incercat sa nu mai clipesc, dar trebuia, datorita curentului. Nu stiu cat a alergat, dar nu parea sa fi obosit. Nici macar nu parea sa il incomodeze greutatea mea, sau faptul ca nu isi putea folosi mainile pentru a se echilibra. Pur si simplu sarea de pe o stanca pe alta, ca o capra de munte, pana cand in sfarsit se opri intr-un copcac imens. Ma uitam la el, nestiind ce vrea sa imi arate. Felul in care alearga?
-Nu te-am adus aici ca sa ma vezi tot pe mine. spuse serios. Uita-te in jurul tau si spune-mi ce vezi.
Asa am facut. Mi-am rotit privirea peste tot. Ne aflam intr-un copac, pe un munte singuratic. uteam vedea totul. Undeva in spate, un rau curgea frenetic, parca fugind de ceva ce eu nu puteam vedea. In spatele lui se intindeau case. Un sat. Copii se jucau pe un camp, iar in fata mea se intindea o padure. Frunze aramii, galbene, rosii si verzi zburau peste tot in jurul nostru, ca un stol de pasari nerabdatoare. Cateva pete de culoare, pe ici, pe colo, inveseleau putin pamantul maro-verzui. Iarna se apropia cu pasi repezi.
-Este foarte frumos. Dar tot nu inteleg ce vrei sa vad de fapt.
-Totul. Vreau sa vezi totul. Vreau sa vezi cum arata aceasta lume si creaturile care traiesc in ea.
Am inchis ochii, lasand vantul sa imi ravaseasca parul si sa imi biciuiasca fata. Simteam iar nelinistea si nerabdarea vantului, avand iar sentimentul ca trebuia sa ma grabesc sa fac ceva. Dar ce? De ce? InuYasha imi dadu o suvita de par de pe fata. Ii simteam mana in parul meu si rasuflarea calda ajungand pe buzele mele. Nu mi-am deschis ochii. Era un moment prea perfect ca sa il stric. Apoi i-am simtit si buzele peste ale mele. Doamne, era atat de placut incat nu vroiam sa se mai termine. Dar normal ca s-a terninat. Mi-am deschis ochii, privindul. Nu imi venea sa cred, dar el chiar rosise.






Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://anotherinuyashastory.blogspot.com/
Yukiღ
Ronin
Ronin


Numarul mesajelor : 40
Varsta : 22
Localizare : Oltenita
Data de inscriere : 25/08/2011

MesajSubiect: Re: InuYasha ~ O ALta Poveste Care Trebuie Spusa   Vin Sept 23, 2011 8:41 pm

24 ~ De Ce?

-Nu pot sa cred! Tu chiar rosesti? am spus simtind cum pe fata mea isi face aparitia un zambet involuntar.
-Ce e asa de ciudat? Stii doar ca am si eu o parte umana. raspunsul fu dat pe un ton defensiv.
-Stiu, doar ca e prima data cand imi spui atat de multe despre tot. Si nici macar acum nu am nicio idee la ce te gandesti de fapt cand imi spui toate astea.
-Ma gandeam la tine. Nu pot sa inteleg ce iubesti la mine. Daca oamenii urasc semi-demonii, demonii si vampirii, tu pari a avea nicio problema cu ei. De ce? parea ca incearca din rasputeri sa inteleaga ceva ce nu poate fi inteles.
-Pur si simplu fac ce imi spune inima. Te-am vazut in forma ta demonica de mai multe ori, dar nu m-am gandit niciodata ca m-ai putea rani. Cel putin nu intentionat. L-am vazut si pe Damare cum a omorat o fata pentru a se hrani, dar stiam, ca si acum, ca nu mi-ar face niciun rau. Pur si simplu asa imi spune inima, iar eu fac ce zice ea.
-Nu m-am gandit niciodata la asta. Dar cred ca ar trebui sa mergem. ma lua iar in brate, coborand din copac si lasandu-ma jos.
-Tie ce iti spune inima sa faci? l-am intrebat uitandu-ma in ochii lui aurii, atat de frumosi si de luminosi in acel moment incat semanau cu soarele.
I-am simtit bratele in jurul meu, apoi buzele peste ale mele, din nou. Ii simteam mainile plimbandu-se pe spatele meu si, desi nu erau chiar delicate, imi placea. Am auzit un sunet de material sfasiat. La cateva secunde am tresarit. Simteam trei dare fierbinti care imi trimiteau fulgere de durere in tot spatele. Apoi am realizat ce s-a intamplat cu adevarat. Ghearele lui mi-au sfasiat bluza si au ajuns pana la piele, zgariind-o. Ar trebui sa imi pese? Nu cred. Apoi l-am simtit cum se incordeaza, strangandu-si pumnii. Mi-am deschis ochii, privindu-l. Inca isi tinea ochii inchisi, dar era incruntat, parca incercand sa se stapaneasca sau ca si cum ar regreta foarte tare ceva. Si avand in vedere ca este vorba de InuYasha, este foarte greu de spus ce simte intr-un anume moment. Mi-am asezat mana peste fruntea lui, netezindui-o cu blandete. Sinteam iar mici fulgere de durere in spate chiar si la cea mai mica miscare a mainii.
-Ce s-a intamplat? De ce te-ai oprit... asa... brusc? tacu putin, apoi isi deschise ochii, privindu-ma.
-Intoarce-te. chiar daca era o soapta, simteam nota autoritara care nu accepta un refuz, asa ca m-am intors.
Simteam iar mici fulgere imprastiindu-se prin tot spatele, dar nu aveau nicio importanta. erau suportabile. L-am simtit cum isi plimba cateva degete pe spatele meu, acum gol. Erau foarte blande. Bluza mai statea pe mine doar datorita a cateva fasii de material care nu fusese inca rupt. Apoi am simtit ceva pe umerii mei. Era la fel de usor ca o pana, dar tinea cald. M-am uitat mirata si am constatat ca ceva rosu imi acoperea umerii.
-Hai sa mergem. vocea ii suna ciudat, ca si cum era suparat pe cineva.
Ma lua in brate si incepu iar sa alerge. Peisajul se schimba de fiecare data cand clipeam si am constatat surprinsa ca acea haina subtire tine cald ca geaca mea captusita cu blanita.
-Te-am suparat cu ceva? nu mai puteam suporta acea tacere tensionata care se lasase intre noi.
-Nu m-ai putea supara niciodata. Nu tu esti de vina, ci eu. ii simteam repulsia din voce.
-Ce vrei sa spui? se referea la zgarieturile de pe spate?
-Nu e bine, Kagome. ofta intr-un final. Am facut ce mi-a zis inima sa fac, dar doar te-am ranit.
-Oh! La asta te referi. Sunt doar niste zarieturi. mi-am dus mana la fata, mandaindu-i obrazul.
-Nu sunt doar niste zgarieturi. In unele locuri ti-a dat sangele. Si daca ghearele mele ar fi fost otravite? Nu e bine ceea ce fac. De asta vroia Kikyo atat de mult sa ma transform in om. simteam cum isi lasa capul in palma mea.
-Sunt doar zgarieturi si nu imi pasa, asa cum nu mi-a pasat nici cand aproape mi-ai rupt umerii sau cand mi-am dizlocat toate oasele din corp in incercarea de a ma intoarce in lumea asta.
-Kagome...
-Aproape am murit doar ca sa te mai pot vedea macar odata, chiar daca atunci credeam ca ma urasti. Eu nu sunt Kikyo. Eu nu vreau sa folosesc Giuvaerul ca sa te transform in om. Eu... Eu te iubesc exact asa cum esti si nu vreau sa te schimbi niciodata. Promite-mi. Te rog...
-Iti promit. l-am simtit sarutandu-mi palma si ma bucuram din suflet ca nu ma poate vedea pentru ca simteam cum imi ard obrajii.
Apoi nu stiu ce s-a mai intamplat. Probabil ca acea noapte nedormita isi spunea cuvantul. Am inceput sa aud tot mai vag sunetul vandutul si o data mi-am auzit numele, dar nu stiam daca e vis sau realitate. Poate era putin din ambele. Vedeam cum ceata se formeaza in jurul meu, din ce in ce mai densa, apoi am observat ca ma aflam la marginea unei paduri. In spatele meu puteam vedea apusul, iar in fata mi se intindea parurea intunecata si salbatica. Nu aici o intalnisem prima data pe Kim? Acum eram sigura ca este un vis. M-am uitat in jur dupa ea. Trebuia sa apara dintr-o clipa in alta.
-Kagome!
Mi-am auzit numele foarte clar si i-am cunoscut vocea. M-am uitat in directia din care venise sunetul si am vazut-o. Statea la marginea padurii, privinduma cu acea blandete infinita.
-De ce l-ai omorat pe Mario? Si de ce l-ai transformat?
Intrebarile mi-ai iesit la rand, fara ca macar sa ma gandesc la ceea ce spun. Abia cand expresia de pe fata i se schimba mi-am dat seama ce spusesem. Dupa cateva secunde mi-am dat seama ca intrebarile mele au intrstat-o.
-Mario te iubea si eu aveam nevoie de sangele tau. Cand i-am spus despre ce e vorba a refuzat categoric, dar apoi m-a chemat si a acceptat sa ma ajute. Stia in ce se baga de la inceput si stia care ii e soarta odata transformat in vampir. vocea cristalina era la fel de blanda ca de obicei.
-Dar de ce nu mi-ai cerut mie sangele de la bun inceput? Stii ca ti l-as fi dat! un fior imi strabatu sira spinarii cand mi-am imaginat coltii ei patrunzand prin pielea mea.
-Nu pot. Sunt un vampir pur-sange, Kagome. Daca te-as fi musat, atunci te-as fi transformat automat, condamnandu-te la o viata pe care nu ti-ai dorit-o niciodata. Dar nu de asta am venit aici.
-Nu imi pasa! Poti sa faci ce vrei cu mine, dar nu sa te joci cu persoanele pe care le iubesc si care ma iubesc!
Nu imi raspunse. Inainta cu capul plecat, plimbandu-si un deget pe palma. La o secunda am vazut cum sangele a inceput sa curga, prelingandu-se usor si cazand pe pamant.
-Trebuie sa bei. In primul gand trebuie sa ti se vindece ranile si in al doilea rand trebuie sa fii puternica pentru ce te asteapta. imi intinse mana.
Am baut ascultatoare. Nu avea un gust chiar atat de rau. Era dulce si caldut. Pe masura ce beam, o imagine se contura tot mai mult in fata ochilor mei, facand peisajul sa dispara. O camera colorata in care dormea o copila. Langa pat statea un baiat. Fata il tinea pe baiat de mana, chiar daca dormea. Imaginea era atat de neclara incat nu am putut sa imi dau seama cine sunt cei doi copii. Apoi totul disparu brusc.
-E suficient. m-am oprit cand isi retrase mana, lingand sangele care ramasese pe ea.
-Era amintirea ta, stiu sigur. De ce am vazut-o eu? Si cine erau cei doi copii?
Ma uitam la ea si nu puteam crede ce vad. Mai avea putin si incepea sa planga. Cine a mai auzit de un vampir care sa planga?
-Imi pare rau. Nu am stiut... Adica nu e nevoie sa imi raspunzi daca nu vrei. am privit in alta parte.
-E in regula. Trebuie sa fii puternica. Nu conteaza ce se va intampla cu mine, eu trebuie doar sa rezist pana la sfarsit. spusese asta pe un ton atat de calm incat am ramas uimita.
-Ce vrei sa spui?
-Am planuri mari cu tine, dar pentru asta trebuie sa fii puternica. Un singur ciob din Giuvaer nu e de ajuns. Trebuie sa il iei pe tot.
-Stiu... Nu e bine sa ramana prea mult timp la Naraku.
Apoi totul a disparut in ceata din care a aparut, intr-un final disparand si ceata. Am ramas singura in intuneric, prinsa undeva intre vis si realitate. Auzeam voci si stiam ca sunt reale. M-am chinuit sa le descifrez si cand am reusit sa le inteleg eram treaza pe deplin.
-Daca o mai ranesti o singura data, o sa platesti foarte scump. m-a surprins amenintarea lui Damare.
-Nu o sa se mai intample. spuse InuYasha pe un ton... supus? Totusi, de ce tii atat de mult la ea? Ce inseamna ea pentru tine? si eu ma intrebam acelasi lucru, dar nu asisem niciun raspuns.
-Ea inseamna totul pentru mine. Nu vreau sa o pierd inca odata. Nu stiu daca as mai putea trai fara ea. am simtit niste degete mangaindu-ma delicat pe frunte.
-De ce inseamna atat de mult? Ai vreo legatura cu ea sau cu trecutul ei? slava Domnului ca InuYasha punea exact intrebarile la care vroiam sa aud un raspuns!
-Te simti nesigur din cauza ca s-ar putea indragosti de mine pana la urma? simteam o nota rautacioasa in vocea lui, dar era atat de discreta incat InuYasha cu siguranta nu o auzise.
-In niciun caz! raspunse pe tonul lui obisnuit. Doar ca m-am saturat sa mi se invarte intrebarile astea prin minte. Acum ai de gand sa imi raspunzi?
-Stai linistit, doar glumeam. vocea ii deveni iar blanda si in tot acest timp nu inceta sa ma mangaie pe frunte. O iubesc pe Kagome mai mult decat ti-ai putea imagina, dar... Dar nu simt... Adica nu ca pe o iubita sau ceva de genul. Nu m-am gandit niciodata la ea asa. Pur si simplu o iubesc in toate modurile in care o persoana poate iubi pe cineva si vreau sa creez pentru ea o lume in care sa nu fie nevoita sa lupte cu demonii pentru a putea supravietui.
-Sunt de acord cu ultima parte. Si eu vreau sa creez o lume perfecta pentru e. Dar amandoi stim ca asta nu o sa se intample niciodata.
Mi-am deschis brusc ochii. Am simtit cum mana se retrage.
-Imi cer scuze ca te-am trezit, Kagome. Cum ai dormit? Damare... la fel de politicos ca intotdeauna.
-Bine, multumesc. E zi sau noapte? am intrebat amintindu-mi ca am adormit peste zi.
-E dimineata. raspunse InuYasha lasandu-se pe spate pe podea si inchizand ochii.
-Ce s-a intamplat cu Kikyo? m-am intors spre Damare.
-Am avut dreptate. Va intindea o capcana. Acum e cu Naraku.
-Ti-a facut ceva? Esti bine? vocea chiar imi suna ingrijorata.
-Nu ai de ce sa iti faci griji pentru mine. Intotdeauna voi fi bine. dar imi evita privirea.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://anotherinuyashastory.blogspot.com/
Yukiღ
Ronin
Ronin


Numarul mesajelor : 40
Varsta : 22
Localizare : Oltenita
Data de inscriere : 25/08/2011

MesajSubiect: Re: InuYasha ~ O ALta Poveste Care Trebuie Spusa   Mar Sept 27, 2011 6:46 am

deci am vazut ca am 200 si ceva de cititori si chiar va rog sa lasati si voi cate un comentariu... nu de alta, dar sunt foarte curioasa sa va aflu parerea... altfel ce rost ar mai avea sa postez?
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://anotherinuyashastory.blogspot.com/
Yukiღ
Ronin
Ronin


Numarul mesajelor : 40
Varsta : 22
Localizare : Oltenita
Data de inscriere : 25/08/2011

MesajSubiect: Re: InuYasha ~ O ALta Poveste Care Trebuie Spusa   Vin Sept 30, 2011 5:12 am

25 ~ Ciudatenii

-De ce nu imi spui asta privindu-ma in ochi? De ce nu mi-ai spus pana acum cum te cheama cu adevarat? am intrebat enervata de acea minciuna.
-Eu... Pentru ca...
-Lasa. Nu are niciun rost. Indiferent ce voi face sau ce voi zice, vei continua sa imi ascunzi lucruri. Si nu inteleg de ce. m-am ridicat si am iesit pe usa inainte ca unul din ei sa ma cheme inapoi.
Am realizat surprinsa ca nu ma mai durea spatele. Oare sangele lui Kim facuse asta? Eram imbracata cu haine ciudate, tin acea epoca. Semanam mai mult ca niciodata cu Kikyo. Oare ce a simtit InuYasha cand m-a vazut asa? Sau Kaede? Dar cel mai important... Cine ma imbracase? Am refuzat sa cred ca fusese Damare sau InuYasha.
In jurul meu se lasa ceata. Era exact ca in vis. Adrmisem iar? Si de ce vroia Kim sa vorbeasca cu mine din nou? M-am uitat in jur dupa ea. Isi facu aparitia de dupa n copac. Ma privea cu aceeasi ochi in care puteam citi doar bunatate si blandete.
-Unde e fratele tau? vocea cristaina persista, in aer auzindu-se un ecou ce se pierdu undeva departe.
-Sota? Nu l-am vazut de cand m-am intors. De ce intrebi de el?
-Stii bine ca Sota nu e fratele tau. Ma refer la fratele tau adevarat. Unde e? parea... nerabdatoare?
-Dar... Eu nu am niciun frate. am raspuns putin confuza.
-Poate... Atunci unde e Shiki? intreba putin iritata.
-Credeam ca e cu tine. Shiki nu este iubitul tau? fata i se lumina brusc.
-Iti amintesti cum arata? era din nou nerabdatoare.
-Stii bine ca nu l-am vazut niciodata. incepeam sa ma enervez. Unde vrei sa ajungi cu intrebarile astea fara sens?
-Kagome? Ma auzi? Am auzit o voce cunoscuta, dar nu imi puteam da seama a cui era. M-am uitat in jur dupa persoana care vorbise, dar nu era nimeni. Doar ceata. Si Kim plecase. Chiar fusese Kim? Se purtase ciudat. Am simtit o durere, dar nu stiam exact unde sau de ce. Mi-am deschis instinctiv ochii.
-Damare? razele soarelui ii cadeau direct pe fata, facandu-i ochii de un rosu aprins.
-Esti bine? A fost un demon foarte puternic aici. L-ai vazut? se uita in jur, doar ca parea ca priveste in gol.
-Da. Tu il cunosti pe Shiki? Este tot... vampir. doar aproba din cap.
-Este iubitul lui Kim. De ce intrebi? parea putin agitat.
-Am avut un fel de vis, doar ca era real. Kim vorbeste cu mine prin aceste vise, dar tot ce se intampla in vis e real. Nici nu stiu cum sa explic. Asta e a doua oara pe ziua de azi cand vorbeste cu mine. De obicei se intampla odata la cateva luni si atunci imi... m-am oprit brusc, decizand sa sar peste partea in care imi da sa ii beau sangele. Nu conteaza detaliile. A doua oara cand m-a contactat se purta ciudat. M-a intrebat tot felul de chestii pe care stia ca nu le stiu. m-am oprit sa respir.
-Cred ca a fost demonul acela. Inca e undeva pe aici. imi intinse mana, ajutandu-ma sa ma ridic de pe jos.
-Eu mai am un frate? Vreau sa zic in afara de Sota. brusc, imi evita privirea, fiind evident ca imi ascunde ceva.
-Eu... Nu stiu... incerca sa zica ceva coerent, dar l-am intrerupt.
-Daca nu e adevarul atunci nu te mai obosi.
-Imi pare rau, Kagome. As putea totusi sa iti spun, dar apoi va trebui sa iti sterg memoria. Ce rost ar mai avea? vedeam si auzeam atata tristete la el incat incepea sa imi para rau ca am deschis discutia.
-De ce nu trebuie sa stiu? Vreau sa stiu daca am un frate, vreau sa stiu cine este, vreau sa stiu despre trecutul meu, despre adevarata mea familie. Stiu ca tu stii totul! De ce nu imi spui?! ma lua in brate, incercand sa ma linisteasca.
-Nu mai plnge, te rog. Iti promit ca o sa iti spun, dar e mai bine pentru tine sa nu stii nimic. Asa esti in siguranta.
Nu realizasem ca plang. Totusi, nu am facut niciun efort sa ma opresc. Pentru mine este mai bine sa ma descarc decat sa in in mine si sa explodez la un moment dat.
Nici macar nu stiu cat am stat acolo, plangand. Stiu doar ca s-a asezat pe iarba si m-a luat in brate, incercand sa ma linisteasca si asteptand in acelasi timp sa ma descarc. Asta era prea mult. Dupa ce ca parintii mei adevarati murisera, acum mor si cei care m-au crescut. Am descoperit ca InuYasha ma iubeste si Damare stie totul despre trecutul meu, dar nu vrea sa imi spuna. Si acum nu stiu ce demon il vaneaza pe Shiki. Abia asteptam sa se termine toate astea. Dar cand se vor termina?
-Nu te las sa ii faci rau! Am auzit vag vocea lui Damare.
-Da-te din calea mea, baiete, altfel matur cu tine pe jos! Asta era o voce noua. Nu o mai auzisem inainte. Parea un barbat. Dar despre ce vorbeau?
-N-o sa o atingi cu labele tale jegoase! De data asta Damare incepu sa maraie.
Urma o serie de maraituri. Mi-am deschis curioasa ochii. In fata mea se derula in spercatol incredibil. Damare se lupta cu alt barbat. Nu... Era un demon. Unul foarte puternic. Barbatul il tranti la pamant pe Damare. Chiar daca nu era in bataia razelor de soare, ochii i se facura de un rosu aprins. Se ridica si incepu sa lupte din nou. Facea asta pentru mine? Chiar insemnam atat de mult pentru el?
-Nu am timp de joaca! exclama demonul care parea un barbat.
-Nici eu! marai Damare de undeva de la picioarele lu. Ti-am zis sa pleci!
Ii dadu o palma peste fata si Damare cazu la pamant. Pana si eu puteam simti energia demonica emanata de barbat. Era foarte mare, imposibil de ignorat. Demonul se indrepta spre mine.
-E timpul sa ne jucam, papusico, iar dupa aceea imi vei da ciobul tau din Giuvaerul Sacru!
-Nu... Nu ti-l dau... dar vocea nu imi suna increzatoare, din contra, era putin tremurata.
-Dar o sa il iau oricum. spuse demonul pe o voce care vroia sa fie amabia.
Isi intinse mana spre mine, incercand sa ma apuce de brat. Mi-am intins si eu mana, incercand sa il zgarii. Am auzit un urlet. Abia cand mi-am deschis ochi am realizat ca ii avusesem inchisi. Pur si simplu ma holbam la mana mea dreapta. Aveam gheare, la fel ca atunci cand fusesem posedata de Kikyo si incerca sa il omoare pe InuYasha. Doar ca acestea pareau mult mai puternice.
-Tarfa nenorocita! Ce crezi ca faci?! urla la mine de parca ii taiasem o bucata din corp.
Mi-am analizat si mana stanga. La asta nu aveam gheare. Era perfect normala. Oare o fi din cauza ciobului? Ridica mana sa ma atace din nou, dar se opri brusc. Ceva se infasura in jurul gatului lui. Un fel de liana cu tepi. Apoi, o ploaie de petale il lovi direct in fata. M-a atins si pe mine una. Era rigida si imi facuse o mica zgarietura in locul in care imi atinsese pielea. Demonul isi indrepta acum atentia spre Damare. Il plesni o data, de doua ori, de trei ori, pana cand acesta deveni doar o papusa din carpe. Ridica mana sa dea lovitura finala, cand am simtit cum ceva izbucneste in mine, arzandu-ma pe dinauntru. Vedeam totul cu incetinitorul. Vedeam mana demonului cum coboara, centimetru cu centimetru. Mi-am strans pumnii, simtind cum ghearele imi taie palma. Asta facea si InuYasha cand ataca. Inca simtind cum sangele imi picura din pumnul drept, mi-am desfacut palma, indreptand-o spre demon. Sangele capata o sclipire rozalie, asemanatoare Hiuvaerului si pentru o clipa m-am temut sa nu il fac mai puternic, dar era singura sansa sa il salvez pe Damare. Am simtit cum intreaga mana imi intra in corpul demonului, iesind pe partea cealalta. Demonul se holba la mine. Mi-am vazut ochii in ai lui. Erau rosii ca sangele, cu o sclipire ciudata in ei. Mi-am retras mana dezgustata cand am realizat ca eram toata patata de sangele acelui demon. Am zarit cu coada ochiului o miscare. Damare! Am alergat spre el, luandu-l in brate.
-Esti bine? simteam ceva cald pe obraji.
-Baka... Ochii tai... De ce sunt rosii? Sunt ca ai mei... isi aseza mana pe obrazul meu, stergandu-mi lacrimile. Si cu mana ce s-a intamplat?
-Nu stiu... Nu stiu ce se intampla. am reusit sa soptesc. Sa nu ma mai faci sa mai trec vreodata prin asta! am spus strangandul mai tare in brate.
-Sota te asteapta.
L-am ajutat sa se ridice si am pornit spre sat. Avea un brat in jurul gatului meu. Nu putea sa mearga singur. Am ajuns destul de repede. Nici macar nu se intunecase bine. Cand am intrat in sat, toate capetele se intorceau spre noi. Pana si copii ne priveau cu teama si curiozitate. Am deschis cu greu usa casei si l-am asezat pe Damare pe un pat.
-Ma duc sa o chem pe Kaede. doar a incuviintat din cap si am plecat.
Am inchis usa in urma mea si cand m-am intors, Sota statea in fata mea. Ghearele disparusera, dar nu stiam daca si ochii imi revenisera la normal, asa ca i-am evitat privirea, uitandu-ma la picioarele lui.
-Kagome... Esti bine? Esti plina de...
-Nu e sangele meu. am soptit mutandu-mi acum privirea in alta parte.
-Pentru o clipa am crezut ca esti ranita! l-am simtit cum ma strange in brate. Sa nu ma mai sperii asa de tare niciodata!
-Imi pare rau... fratioare... pentru tot. am soptit strangandu-l si eu in brate.
-Nu ai de ce sa iti ceri scuze.
-Ba da. Nu trebuia sa te aduc aici. Nu vrebuia sa ma vezi in halul asta. Nimic din toate astea nu trebuia sa se intample.
-Nu vorbi prostii! Sunt bucuros ca sunt cu tine. Nimic altceva nu mai conteaza.
-Unde e Kaede? Damare are niste rani serioase.
-Este in spate, intinde rufele.
-Atunci ne vedem mai tarziu. Sa ai grija sa nu iesi din sat.
Am alergat dupa Kaede. Dupa ce s-a uitat la ranile lui Damare, a dat si diagnosticul: sunt destul de adanci si destul de multe si singura cale prin care se poate vindeca cat mai repede este sa bea suficient sange. Niciun leac omenesc sau demonic nu a avut efect asupra lui. Kaede nu stie daca e din cauza ca e vampir sau daca toate ranile cauzate de acel demon sunt asa. Eu inclin sa cred prima varianta.
Am insistat sa ii dau din sangele meu, dar nu a vrut. Nu mi-a spus din ce motiv. Si nici nu stiu de unde a luat sangele, dar in cateva zile s-a vindecat aproape complet. Cel putin ranile i s-au inchis si nu mai sangereaza. Si toate astea pentru a ma apara pe mine de un demon? Un demon atat de puternic incat l-a facut pe Damare sa para o marioneta... Oare avea vreo legatura cu Kikyo sau Naraku?




___



deci o sa consider ca nu citeste decat Ciorapyy-kun si sincer chiar ii sunt recunoascatoare pt comentariul lasat
arigatou gozaimasu ^_^
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://anotherinuyashastory.blogspot.com/
Yukiღ
Ronin
Ronin


Numarul mesajelor : 40
Varsta : 22
Localizare : Oltenita
Data de inscriere : 25/08/2011

MesajSubiect: Re: InuYasha ~ O ALta Poveste Care Trebuie Spusa   Sam Oct 01, 2011 8:28 pm

26 ~ Noaptea Noastra

-Chiar trebuie sa vii cu mine? Kaede mi-a spus foarte clar unde se afla izvorul termal.
-Sigur ca trebuie! Este aproape noapte si chiar daca nu ar fi, nu te las sa iesi singura din sat. Stiu ca il preferi pe Damare in locul meu, dar e plecat. Iar Sango e cu Miroku. S-au dus in satul vecin sa omoare un demon care terorizeaza oamenii de acolo de cateva saptamani. parea enervat de comentariul meu.
-Sigur nu e doar o scuza ca sa tragi cu ochiul? am intrebat incepand sa merg spre munte.
-Ce?! Chiar crezi ca seman atat de mult cu Miroku? Asta a durut! parea extrem de enervat si imi venea greu sa cred ca vorbeste serios.
-Scuze. Doar ca nu imi place ideea ca trebuie sa vii cu mine peste tot. Uneori vreau sa fiu singura.
Nu imi raspunse, asa ca nici eu nu am mai zis nimic. Am continuat sa merg in liniste, cu InuYasha langa mine. Intr-un fel, avea dreptate. Ma simteam mult mai in siguranta cu el decat singura. Aveam incredere in el. Nu vreau sa dramatizez, dar daca el imi spune sa bag mana in foc pentru ca nu o sa ma ard, eu il ascult. De asemenea, daca imi spune sa respir sub apa ca nu o sa ma inec, atunci respir. Probabil asta inseamna sa ai incredere in cineva. Sa faci ce iti spune, indiferent cat de absurd pare.
-Nu e nevoie sa ma astepti. Ma pot intoarce si singura. Nu are ce sa mi se intample. intr-un fel speram sa ma contrazica.
-Te astept aici. Daca se intampla ceva, doar striga-ma. se aseza turceste langa trunchiul unui copac, sprijinindu-se de el.
-Bine. Dar nu stiu cat o sa dureze.
I-am intors spatele si m-am indreptat spre izvor. Deja simteam pale de aer cald venind spre mine. Am coborat in valea care se intindea in fata mea. Era minunat. Aburul se ridica spre cer, stancile parca formand un horn urias. M-am dezbracat si am pasit cu grija in apa. Era foarte calda. Aproape ma frigea. Am inaintat. In cel mai adanc loc, apa imi venea pana la barbie. Am ales in loc mai inalt si m-am asezat, probabil pe o piatra mai plata. Stateam bine. Soarele disparuse complet de pe cer. Totul in jurul meu era negru. Stancile, vaile, campul, totul parea acoperit de o mantie intunecata. M-am uitat la cer, cautand luna. Dar nu era. Doar stelele sclipeau cu o lumina rece si nepasatoare pe fundalul negru al cerului. Era luna noua? Daca era, de ce nu imi spusese InuYasha? De ce insistase sa vina cu mine daca nu mai avea puteri?
Simteam cum se preling picaturi de apa de pe fata mea si le auzeam cum pica inapoi in lac. Mi-am ridicat mana dreapta si mi-am desfacut palma, avand ca fundal cerul. Puteam vedea ciobul. Nu ca si cum mana mi-ar fi transparenta, ci mai degraba ca si cum ciobul ar fi fost in afara ei. E cam greu de explicat. Mi-am privit unghiile. Erau normale, dar in acel moment as fi vrut sa fie iar niste gheare. Vroiam sa ma uit mai bine la ele, desi nu stiam ce speram sa gasesc daca le analizam.
Mana incepu sa imi tremure atat de tare incat faceam mici valuri in apa calma a lacului cald. Toata mana ma durea. Un icnet imi parasi buzele si mi-am auzit propriul ecou pierzandu-se printre stanci. Mi-am coborat mana, simtind cum durerea se concentreaza asupra degetelor. Am auzit alt ecou spargandu-se de stanci, dar nu imi puteam da seama daca era al meu.
-Kagome? Sa stii ca vin!
Am auzit foarte clar vocea lui InuYasha. Am deschis gura sa ii spun sa stea acolo, dar nu am reusit sa rosesc niciun cuvant. Apoi durerea din mana si-a pierdut treptat din intensitate, ramand doar o amorteala vaga in locul ei. Duruse atat de tare si data trecuta, cand omorasem acel demon? Nu imi aminteam sa fi simtit altceva in afara de furie si teama de a-l pierde pe Damare.
-Esti bine? facea precaut pas dupa pas, apropiindu-se de mine.
-Sezi! am strigat panicata din doua motive: unu, eram dezbracata si doi, inca nu stiam cum sa fac sa imi dispara ghearele si trei, nu stiam nici daca aveam ochii rosii din nou.
A fost o idee foarte proasta pentru ca a alunecat pe pietrele lucioase si a cazut direct in apa. M-am facut mica intr-un coltisor, asteptand sa izbucneasca. Dar cand si-a scos capul din apa, am ramas socata. Parul ii era la fel de negru ca ochii si urechile ii erau normale. Chiar era luna noua?
-Grozav! M-am udat! pufni ca de obicei. Ce te-a apucat?! Eu doar...
Se opri brusc, uitandu-se la mana mea. Am bagat-o sub apa, dar prea tarziu. Deja o vazuse.
-Ce s-a intamplat cu mana ta? intreba scotandu-mi mana de sub apa.
Statea in picioare si apa ii venea cam pana la mijloc in acel loc. Avand in vedere ca stateam in fund, mie imi venea suficient de sus incat el sa nu poata vedea ceva ce nu trebuia.
-Nu stiu. i-am povestit ce s-a intamplat atunci.
-De ce nu mi-ai spus mai devreme? intreba bland.
-Pentru ca... Pentru ca sunt putin speriata. Nu stiu ce se intampla cu mine. Sunt sigura ca Damare stie totul, dar nu vrea sa imi spuna nici macar cum il cheama. El are legatura cu mine, cu trecutul meu, doar ca nu pot sa imi dau seama ce s-a intamplat. Pur si simplu nu imi amintesc nimic. sinteam iar cum apa mi se prelinge de pe fata.
-Nu mai plange, te rog. imi sopti luandu-ma in brate.
-Dar vreau sa stiu. Trebuie sa stiu, ca sa pot sa fac ceva in legatura cu Naraku. Nu o sa fiu in stare de nimic daca eu nu stiu nici macar cine sunt. As vrea ca...
M-am oprit cand i-am simtit buzele peste ale mele. Ma strangea in brate, plimbandu-si mana linistitor pe spatele meu gol... Dar nu numai spatele era gol... Eu eram toata dezbracata. Ce faceam?! De fapt eu nu faceam nimic. Am ramas prinsa in bratele lui, sarutandu-l. Imbracata, dezbracata, ce mai conta? Ma simteam prea bine in bratele lui ca sa ii zic sa plece. Si in plus eram in apa si mai era si o noapte fara luna. Ce aveam de pierdut? L-am lasat sa faca ce vroia cu mine. Daca i-as fi cerut sa plece, ar fi plecat in momentul ala, dar il iubeam prea mult ca sa ii cer asta. Si pana la urma, ce aveam de pierdut? Aceea era noaptea noastra. Vroiam sa ii spun cat de mult il iubesc. Am deschis gura, dar cuvintele pur si simplu nu vroiau sa imi paraseasca buzele.
-InuYasha... miscarile ii devenira brusc ezitante.
-Vrei sa ma opresc? imi sopti la ureche pe un ton pe care nu am reusit sa il inteleg in acel moment.
Nu i-am raspuns. Doar l-am sarutat pasional pe buze. Si am reusit sa imi eliberez mainile, care acum se aflau pe spatele lui. Am mai continuat asa putin, apoi saruturile lui au inceput sa coboare. Am tresarit usor din cauza surprizei si a placerii pe care mi-o provoca. Incepu din nou sa ezite. I-am luat fata in maini si l-am sarutat iar. Nu fu nevoie de mai mult pentru a-si recapata siguranta. Oare si acum isi imagina ca sunt Kikyo? I-am dat incet hainele jos de pe el, lasandu-le sa se piarda prin apa calda a lacului termal. Nu aveam sa regret noaptea asta. Nu vroiam sa imi para rau. Il iubeam prea mult. Si chiar daca se purta cu mine ca si cum m-ar uri, imi dovedise de foarte multe ori ca ma iubeste atat de mult incat ar fi in stare sa moara pentru mine. Ii simteam buzele cum urca spre fata mea, apoi i-am auzit soapta atat de blanda incat nu imi venea sa cred ca e el.
-Te iubesc...
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://anotherinuyashastory.blogspot.com/
Yukiღ
Ronin
Ronin


Numarul mesajelor : 40
Varsta : 22
Localizare : Oltenita
Data de inscriere : 25/08/2011

MesajSubiect: Re: InuYasha ~ O ALta Poveste Care Trebuie Spusa   Mier Oct 05, 2011 3:43 am

27 ~ Euforie

Mi-am deschis ochii din cauza luminii. Eram intinsa langa un copac, soarele atingandu-ma doar pe jumatate. Dar pamantul era aproape la fel de cald ca apa. InuYasha statea cu capul pe mine, tinandu-ma de mana. Avea din nou parul alb si urechile acelea dragute si pufoase. Mana dreapta era asezata pe umarul lui. Nu am miscat-o, doar m-am uitat la ea. Parea normala. Si ciobul era la locul lui. Nu imi aminteam cand imi disparusera ghearele. Nu trebuia sa ma doara la fel de mult ca atunci cand imi aparusera? Vedeam petice de cer albastru printre frunzele copacului. Parea un albastru luminos, curat, dar in acelasi timp, parea un cer inghetat. Cat de frig o fi in realitate? Langa izvorul termal si cu InuYasha tinandu-ma in brate, era cald si placut. Imi aminteam perfect fiecare detaliu al noptii precedente. Il simteam si acum, ca si atunci, peste tot in jurul meu. Aveam inca sentimentul ca nu mai exista nimic pe lume in afara de noi doi. Dar totusi... Cand ma sarutase, la cine se gandise de fapt? La mine sau la Kikyo? Stiam ca de cele mai multe ori, de cate ori se uita la mine, o vede de fapt pe ea. Dar erau si putinele momente in care chiar ma vedea pe mine. Si acum, in timp ce dormea, drept ce persoana ma vedea? Dar asa cum am spus in noaptea precedenta, nu voi regreta. Si chiar nu imi parea rau. Ciudateniile care mi se intamplasera de curand, ranile lui Damare, acea conversatie dubioasa cu un demon care o imitase pe Kim... Toate pareau atat de departe de mine in acel moment, incat pareau intamplarile povestite de un prieten cu ani in urma. Oare... Oare asta incercase sa faca si atunci cand ma zgariase pe spate din greseala? Atunci fusese semi-demon. Azi-noapte fusese om. Pentru mine nu avea nicio importanta, dar pentru el chiar conta atat de mult?
-Pe unde umbli? Auzeam clar vocea lui Damare in capul meu.
-Stai linistit, sunt bine. O sa ma intorc pana la apus.
-Vreau sa stiu unde esti! Kaede e singura care stie si nu vrea cu niciun chip sa imi spuna! Kaede... Nu vrea sa ii spuna? Asta inseamna ca stie...? Sau doar crede ca...? Ce sa stie? Ce sa creada? De ce nu iti duci gandurile pana la capat? Kagome, ce imi ascunzi? Chiar ii ascundeam ceva? Oh! Asa este! El nu stia nimic... Ce nu stiu?! Kagome, stii unde e InuYasha?
-Nu ti-a spus Kaede? Am intrebat surprinsa.
-Kaede nu vrea sa imi spuna nimic. Imi zice doar sa stau linistit ca esti bine. Dar nu pot sa stau linistit cand te stiu singura undeva... Cand nu stiu unde esti... Ii simteam ingrijorarea din voce, dar pur si simplu nu isi avea rostul. Am luat o suvita din parul lui, incepand sa o rasucesc incet printre degete. Kagome, cine e cu tine? De ce nu vrei sa imi spui?
-Damare, cu toata dragostea si tot respectul pe care ti-l port, te rog sa iesi in momentul asta din capul meu!
-Cand te intorci?
-Pana la apus.
Nu i-am mai simtit prezenta. Ma lasase in sfarsit singura. Adica singuri. Sper ca nu se suparase pe mine... Prea tare. Am zambit cand mi-am imaginat ce fata va face cand ma va vedea cu InuYasha. Incercam din greu sa ma abtin, sa nu rad.
-Ce e asa de amuzant? Vreau si eu sa rad.
M-am uitat la el. Inca avea ochii inchisi. Parea ca doarme, dar ma mai pacalise de cateva ori cu trucul asta. Nu ma invatam niciodata minte!
-Damare... Isi facea griji, asa ca a intrat in capul meu ca sa vorbim. Kaede nu vrea sa ii spuna nimic. Nu stie unde sunt si ca esti si tu cu mine. Parea disperat. am chicotit. Imi imaginam fata lui cand va vedea ca venim amandoi.
-Damare... Te iubeste la fel de mult ca mine. Si uneori am impresia ca il iubesti mai mult decat pe mine.
-Stiu ca ma iubeste. Si eu il iubesc. Dar nu in acelasi fel in care te iubesc pe tine. Nu ai de ce sa te mai indoiesti de mine. Am... Te-am ales pe tine, nu pe Damare. Dar as vrea sa imi raspunzi sincer la o intrebare, indiferent daca ma voi supara sau nu.
-Bine... parea precaut.
-Azi-noapte... In apa... Ma vedeai pe mine sau pe Kikyo? a durat putin pana mi-a raspuns.
-Nu semeni deloc cu ea. Am inteles in sfarsit ca Kikyo face parte din trecut si nu pot aduce trecutul in prezent. Te vad numai pe tine acum. Nu conteaza unde ma duc sau pe cine privesc. Te simt mereu langa mine. i-am simtit din nou buzele peste ale mele.
-Ar trebui sa mergem. Damare chiar parea ingrijorat. am spus in cele din urma.
-De ce nu i-a spus Kaede unde suntem si ca sunt si eu cu tine? parea putin nedumerit si la fel eram si eu.
-Nu stiu. O sa o intreb cand ajungem acasa.
Se ridica de pe mine si am simtit nevoia sa il trag inapoi. Dar chiar trebuia sa mergem. Mi-am pus lenjeria intima pe mine. Cand m-am intors dupa restul hainelor, InuYasha ma privea. El deja se imbracase.
-Tu chiar rosesti. spuse amuzat.
-Ba nu. Doar ti se pare. se apropie de mine.
-Ba da. imi sopti la ureche. Chiar aici. ma saruta pe obraz si i-am simtit buzele reci in coparatie cu pielea mea arzanda.
-Iti place atat de mult sa ma faci sa rosesc?
-Da. Este o culoare foarte frumoasa. De fapt, totul este frumos la tine.
Cred ca am rosit si mai tare. Ma simteam foarte stangace cand mi-am pus pe mine si restul hainelor. Iar pe drum ma lua de mana. De cea dreapta. Nu stiam daca era o coincidenta sau asa planuise el si sincer, ma simteam mai normala ca oricand. Vantul incepu sa bata cu putere, facandu-mi parul sa zboare in toate directiile. InuYasha se opri, dezbracandu-se de chestia rosie si punand-o pe mine. Era foarte calda.
-Dar nu mi-e frig. am protestat vazandu-l in camasa alba, subtire.
-Atunci de ce tremuri? intreba uitandu-se la mainile noastre.
M-am uitat si eu. L-am strans mai tare de mana ca sa nu mai tremur si am pornit spre sat. Drumul, desi tacut, mi s-a parut foarte scurt. Ma simteam mai bine acum. Nu mai tremuram. Fiecare pas pe care il faceam imi dadea senzatia ca plutesc. Nu oboseam deloc, din contra. Ma simteam mai plina de energie ca niciodata. Am zarit satul. La marginea lui, se afla ceva rosu. Mi-am dat seama imediat: Damare. L-am lasat pe InuYasha si am inceput sa fug spre el. M-am oprit chiar in fata lui, cu mainile la spate, balansandu-ma pe calcaie ca un copil mic ce stia ca a facut o boacana si astepta sa fie certat.
-De ce erai atat de suparat? l-am intrebat pierzandu-ma in acei ochi de un verde inimaginabil de profund si de frumos.
-Eram ingrijorat. Pe unde ai fost?
-La izvorul termal. Apa calda este bine-venita, avand in vedere ca s-a racorit atat de mult.
-Si InuYasha? inca nu ajunsese la noi.
-Pur si simplu nu a vrut sa ma lase sa merg singura. am ridicat din umeri.
-Dar a fost luna noua! exclama exasperat. Ce putea el sa faca daca va ataca cineva?!
-A fost? am intrebat surprinsa. Nu stiam. Nu l-am vazut pe InuYasha edcat dupa ce a rasarit soarele. am spus ingandurata.
-Nu conteaza. Ma bucur ca esti bine. Sa mergem. Sango abia asteapta sa vorbeasca cu tine.
Am pornit inainte, lasandu-i pe baieti in urma. Erau suficient de departe de mine incat sa nu le aud soaptele. Dar nu imi pasa. Inca zambeam. Inca simteam ca plutesc de fericire. Inca eram plina de energie. Dar dupa cum spuneam, nici eu nu stiam de ce. Pur si simplu ma simteam bine. Nu trebuie sa ai un motiv ca sa fii fericita, nu? Pur si simplu se intampla. Of, pe cine cred ca pacalesc?! Normal ca aveam un motiv pentru acea stare euforica! Si avea legatura cu noaptea precedenta. Dar nu intamplarile ma faceau sa fiu atat de fericita, ci faptul ca imi spusese in sfarsit ca ma iubeste. Bine, bine, recunosc. Si intamplarile erau de vina!
-Kagome! vocea lui Sango ma scoase din gandurile mele. Pe unde ai tot umblat?
-Am fost la izvorl termal. am spus simtind cum obrajii incep sa imi arda cand am inceput sa imi amintesc acea noapte perfecta.
-Am mai gasit un ciob din Giuvaer. scoase un ciob rozaliu dintr-un buzunar, aratandu-mi-l. Uite! mi-l puse in palma dreapta. Pastreaza-l tu.
Ma holbam la ciob si la palma mea. simteam o caldura ciudata. Parca ciobul lui Sango vroia sa se uneasca cu al meu si sa se reintregeasca.
-Cum a fost creat Giuvaerul? am intrebat curioasa.
-Acum cateva sute de ani. Se spune ca initial a fost creat din calitatile celor mai puternice patru preotese care au existat vreodata: Aramitama(curaj), Nigimitama(prietenie), Kushimitama(intelepciune) si Sakimitama(iubire). Ele patru, impreuna, puteau face Pamantul sa se invarta in sens invers, puteau face stelele sa traluceasca ziua, odata cu Soarele. Puteau opri timpul doar cu gandul. Cand au murit, sufletele lor s-au unit, creand Shikon no Tama(Giuvaerul celor patru suflete), sau Giuvaerul sacru.
-Are o poveste atat de trista... am spus cand Damare s-a oprit din vorbit. Si totusi, este o culoare atat de frumoasa...
Am simtit ceva pulsand in mine, ca si cand cineva ar trage cu tunul. Imi simteam corpul cum vibreaza. Cum tremura violent. Auzeam voci in jurul meu, dar nu le puteam distinge. Ce se intampla cu mine? Avea legatura cu ciobul adus de Sango? Am simtit din nou acea unda puternica strabatandu-mi tot corpul. Vocile se indepartau de mine tot mai mult, pana au devenit un murmur, apoi nu s-au mai auzit deloc. O a treia unda facandu-mi corpul sa se cutremure sub intensitatea ei. Nu stiu cum, dar parca ma chema. Parca vroia sa imi arate ceva. Ceva ce trebuia neaparat sa stiu. Dar ce? O a patra unda de o intensitate mai slaba imi facu picioarele sa se miste. Nu stiam unde. Nu stiam nici daca sunt singura. Tot ce stiam era ca mergeam. Nu vedeam unde, nu auzeam nimic, nici macar nu simteam daca imi era frig sau daca eram imbracata. Nu era la fel ca atunci cand ma posedase Kikyo. Era diferit, dar nu stiu in ce sens. Ma simteam pur si simplu altfel.
Cu timpul, atat de incet incat nici nu am observat incepea sa se creeze un decor. Nu observasem decat dupa ce toate detaliile erau deja puse la punct. Ma aflam pe un camd imens si ma indreptam catre un munte. Apoi mi-am dat seama ca era de fapt o pestera uriasa. Cand am ajuns in fata ei am simtit o alta unda si picioarele mi s-au oprit. Eram din nou stapana pe mine. Dar era real? Inca o unda. Ma indemna sa merg mai departe. Am intrat ascultatoare in pestera. Putea sa fie o capcana, dar eu am continuat sa merg inainte. Apoi pur si simplu am ramas cu gura cascata cand am vazut ce era in fata mea... Era doar o statuie a unei fete de 20 de ani, dar postura in care se afla si detaliile ma facura sa o privesc cu atentie. Avea mana stanga lasata in jos, tinand o sabie, iar cea dreapta era intinsa cu palma in sus, parand ca tine in ea ceva foarte important. Dar nu vedeam nimic.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://anotherinuyashastory.blogspot.com/
Yukiღ
Ronin
Ronin


Numarul mesajelor : 40
Varsta : 22
Localizare : Oltenita
Data de inscriere : 25/08/2011

MesajSubiect: Re: InuYasha ~ O ALta Poveste Care Trebuie Spusa   Vin Oct 07, 2011 9:07 pm

28 ~ Sentimente Sincere

M-am uitat cu atentie in pestera. Era o camera mica si rotunda, perfect obisnuita, iar statuia femeii era singurul lucru care se afla in ea. M-am apropiat de statuie, mangaind suprafata palmei intinse. Eram curioasa sa vad daca piatra era la fel de fina cum parea.
-Kagome? Ce cauti aici?
Am auzit o voce de fetita. Mi-am retras repede mana, intorcandu-ma in directia de unde venise vocea. Rin ma privea putin mirata. Ar trebui sa am incredere in ea? Sau mai bine zis puteam avea incredere in ea si in Sesshomaru? Cred ca nu aveam de ales.
-Umm... Sincer, nu stiu. Pur si simplu nu imi puteam controla picioarele...
-Inseamna ca Midoriko vrea sa iti transmita un mesaj.
-Tu de unde stii toate astea? Si cine e Midoriko? am intrebat curioasa.
-Nu ai mai auzit niciodata de Midoriko? doar am clatinat din cap. Ea a fost prima mare dragoste a lui Naraku, dar totul s-a distrus cand a devenit Gardiana. Ca sa nu ajunga Giuvaerul pe maini gresite, s-a inchis aici, transformandu-se in statuie. Decat cei care nu vor Giuvaerul pentru ei pot intra. Bariera lui Midoriko nu a putut fii rupa de absolut nimeni pana acum, iar faptul ca te-a chemat pe tine aici, inseamna ca Ghiuvaerul e aproape intreg si il vrea inapoi. am scultat cu atentie, vrand sa stiu mai multe, dar...
-Tu de unde stii atatea? Esti doar un copil.
-Stapanul m-a invatat multe. spuse zambind. Giuvaerul va fii intreg din nou foarte curand. Si inca ceva... Ar trebui sa pleci. cineva te asteapta afara. spuse zambind.
-Atunci ne mai vedem... Oricum, ne intalnim cam des in ultimul timp. am spus indreptandu-ma spre iesire.
Afara ma astepta cineva... Cineva cu parul rosu. Evident, Damare. Din cauza soarelui puternic nu ii vedeam decat conturul si culoarea parului. Imediat ce ma vazu incepu sa alerge spre mine si in mai putin de doua secunde eram in bratele lui. Ma stranse atat de tare incat aveam impresia ca imi va rupe oasele.
-Uh... Ce te-a apucat? am intrebat imediat ce am putut sa respir.
-Mi-am facut griji pentru tine! Aproape ai lesinat, apoi ai inceput sa mergi. te-am urmat pana aici, dar oricat am incercat, nu am putut sa intru in pestera. Si ochii tai erau ciudati. Parca n mai erai tu. Ce s-a intamplat?
-Giuvaerul e aproape complet. am spus privindu-l in ochi. Vreau sa merg acasa. Nu ma simt prea bine..
Ma lua in brate, ca pe o mireasa, si incepu sa alerge. Ma simteam bine in bratele lui. Mai bine decat mi-as fii imaginat vreodata. De ce il iubeam atat de mult? De ce ma simteam atat de bine in compania lui? Si cel mai important... Ce insemna el pentru mine?
M-a pus iar pe picioarele mele cand am ajuns in fata casei. Toti satenii se holbau la mine. Am inceput sa pasesc spre cele cateva trepte, dar era imposibil sa merg drept. Damare ma prinse inainte sa cad. Isi puse un brat in jurul mijlocului meu, ajutandu-ma sa merg, apoi ma aseza pe pat. Sau in fine, saltea. Imi era dor de patul meu mare si pufos...
-Sa iti aduc ceva de mancare?
-Ar fii perfect. am spus zambind. Mor de foame.
Se intoarse in cateva minute, asezand in fata mea o tava cu mancare. Am inceput sa mananc cu pofta. Era buna si imi era mai foame decat crezusem.
-Nu manca asa de repede. O sa ti se faca rau. m-am oprit din mancat, uitandu-ma la el.
-De ce iti pasa atat de mult de mine? am intrebat incepand iar sa mananc, dar mai incet de data asta.
Nu imi raspunse imediat. Nu credeam ca o sa imi raspunda, dar...
-Pentru ca te iubesc.
Mi-am ridicat privirea, uitandu-ma mirata la el. Nu imi venea sa cred ce auzisem. El chiar ma iubea? Dar asta era... Era imposibil...
-Ai auzit bine. spuse uitandu-se in ochii mei. Te-am iubit din prima clipa in care te-am vazut si timpul nu a facut decat sa intensifice sentimentul. Sota este atat de morocos... spuse oftand, dupa care lua tava si pleca.
Am ramas uitandu-ma la usa pe care disparuse. Tot nu imi venea sa cred. De ce? De ce imi placuse cand mi-a spus ca ma iubeste? De ce, in ciuda socului, ma simtisem fericita cand auzisem acele cuvinte?
Acea imagine imi aparu iar in minte. O copila dormind linistita intr-un pat mare si roz si un baiat stand pe podea, langa pat, mangaindu-i bland fata. Era patul meu? Semana foarte bine cu patul meu de acasa... Insemna ca acea copila sunt eu cand eram mai mica? Dar era amintirea lui Kim... Ce cautam eu, la acea varsta, in amintirile ei? Si baiatul... M-am ridicat brusc, clatinandu-ma, dar nu am cazut. M-am dus direct spre camera lui Damare, batand incet la usa. Stiam ca nu dormea si stiam ca ma auzise inainte sa bat.
-Intra...
Am intrat, inchizand usor usa in urma ea. Damare statea in pat, privind tavanul. De fapt privind in gol. Nu parea constient ca intrasem in camera.
-Ce legatura are Kim cu mine?
Nu parea sa ma fii auzit. Pur si simplu statea privind in gol... M-am apropiat de patul lui, fluturandu-mi mana prin fata ochilor lui.
-Ce vrei sa spui? intreba in cele din urma.
-Kim m-a dus in cealalta lume, tot ea m-a salvat de atatea ori... Cand i-am baut sangele pentru prima data aveam impresia ca mai facusem asta. Iar ultima data... Ei bine, i-am vazut o amintire. Eu, dormind in patul de acasa, cand eram mica si un baiat stand langa mine si privindu-ma. Cine e baiatul si ce legatura am eu cu Kim? De ce are amintiri cu mine?
-Nu pot sa iti spun foarte multe in momentul asta. Este inca periculos atata timp cat Naraku inca traieste liber pe aici. Eu sunt baiatul ala. Mereu mi-a placut sa te privesc dormind. Inca imi place. spuse zambind.
-Eu... Eu nu stiu ce sa zic... Nu ma asteptam la asta. m-am asezat pe podea, langa patul lui, asa cum facuse si el, probabil de atatea zeci de ori.
-InuYasha chiar te merita. spuse zambind. In noaptea aia nu ai facut doar o simpla baie calda, nu? imi simteam obrajii arzand cand ma privi in sfarsit.
-Umm... Tu... De unde stii? abia puteam sa mai scot cateva cuvinte coerente.
-Mirosul lui este peste tot in jurul tau, de parca te-ar tine si acum in brate.
-Il iubesc mult si totusi... Nu pot sa ma hotarasc daca il iubesc mai mult pe el sau pe tine. se ridica brusc in fund, uitandu-se ciudat la mine.
-Stiu ca il iubesti. Vad asta de fiecare data cand te uiti la el. ma mangaie bland pe obraz, iar eu am rosit. Cu toate astea, nu e nicio indoiala ca in inima ta e loc destul si pentru mine.
-Eu... Eu nu stiu ce sa zic...
-Nu trebuie sa zici nimic. ma trase in pat langa el. Trebuie sa dormi. Cred ca esti foarte obosita. spuse strangandu-ma in brate.
L-am lasat sa ma ia in brate si mi-am pus capul pe mana lui, simtindu-i ritmul respiratiei. Era greu de spus daca doarme sau e treaz. Dar ma simteam ca lipsete o parte din mine si ca eram completa numai cand eram aproape de el.
Am adormit destul de repede. Aveam senzatia ca plutesc pe un nor. Ma simteam atat de linistita incat absolut nimic nu ar fii putut sa imi strice starea aceea de pace.
~*~*~*~
M-am trezit dimineata, dar eram singura in pat. M-am uitat atenta in jur. Nu stiu daca speram sa il gasesc pe InuYasha sau pe Damare, privindu-ma cu atentie cum dorm. Sprijinit de un perete cat mai indepartat de pat si stand turceste, Damare ma privea cu acei ochi rosii si tristi.
-S-a intamplat ceva? am intrebat ingrijorata.
Inca ma privea, neavand intentia sa imi raspunda. Se purtase ciudat de cand am iesit din pestera aia. Era ceva schimbat la mine?
-Ma uitam doar. Imi place sa te privesc dormind.
-Ai... Ai "mancat", nu-i asa? am incercat sa formulez cat mai frumos posibil.
-Da. Eu... De fapt Kim a decis... A aflat unde se ascunde Naraku. Trebuie sa plec. ofta lasandu-si capul in maini.
-Nu vrei sa pleci, nu-i asa? am intrebat ridicandu-ma din pat si asezandu-ma in genunchi in fata lui.
-Ai dreptate. Nu vreau sa plec. Nu acum, cand in sfarsit te-am regasit. isi ridica privirea, zambindu-mi sincer.
-Ce legatura ai tu cu mine si cu trecutul meu? De ce nu imi spui nici macar cum te cheama? am intrebat dandu-i o suvita roscata de pe fata.
Isi puse mana peste a mea, lipind-o de obrazul lui si inchizandu-si ochii. Parea mai obosit ca niciodata. Am deschis gura sa ii spun ca nu trebuia sa o asculte pe Kim daca nu vroia. Era viata lui si nu i-o putea controla nimeni, dar mi-o lua inainte.
-Te stiu de cand te-ai nascut. Te-am tinut in brate de multe ori cand erai mica. Cand Kim a decis sa te duca in acea lume, mi-a spus ca asa e cel mai bine pentru tine, ca asa vei fii in siguranta si demonii care vor vrea Giuvaerul nu iti vor putea face rau. La inceput veneam in fiecare noapte la tine ca sa te privesc dormind, sa stiu ca esti bine. Dar cand Kim a aflat, mi-a interzis sa te mai vad. Era prea periculos.
-Si tot nu mi-ai spus despre tine. Ce legatura aveti tu si Kim cu trecutul meu? inca nu imi eliberase mana, dar nici nu vroiam sa o faca.
-De ce e atat de important pentru tine sa afli? Amandoi vom fii in siguranta daca tu nu stii nimic despre mine. am simtit o lacrima atingandu-mi palma...
-Dar vreau sa stiu de ce insemni atat de mult pentru mine. Vreau stiu de ce te iubesc atat de mult si de ce te porti asa cu mine.
Imi elibera mana, ridicandu-se de pe jos. I-am urmat exemplul, privindu-l curioasa. Se indrepta spre usa si o deschise.
-De fapt ma cheama Shiki... Sper ca asta iti va raspunde la o parte din intrebari. Si in caz ca nu ma mai intorc... Te iubesc, printesa.
Imi arunca o ultima privire blanda si plina de sinceritate, dupa care pleca. Dar Shiki... Shiki nu este iubitul lui Kim? Cel putin asa spusese ea. Atunci... Shiki tocmai imi spusese ca ma iubeste... Doamne, ce stituatie! De ce imi spusese Shiki ca ma iubeste cand eu stiam clar ca este iubitul lui Kim? De ce mereu eu?! Si de ce il obliga Kim sa se duca dupa Naraku? Eu nu vroiam sa plece. Tineam prea mult la el ca sa il las sa moara...
Am cazut ingenunchi, tinandu-mi capul in maini. Nu vroiam sa moara... De ce aveam sentimentul asta nenorocit de déjà vu? Pe cine mai vasusem mergand de buna-voie catre o moarte sigura?!
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://anotherinuyashastory.blogspot.com/
azami
Moderator
Moderator


Numarul mesajelor : 1006
Varsta : 28
Localizare : Pitesti
Data de inscriere : 13/01/2011

MesajSubiect: Re: InuYasha ~ O ALta Poveste Care Trebuie Spusa   Sam Oct 08, 2011 12:40 am

Hey,yuki!Sorry,dar trebuie sa te avertizez!Exista o regula care spune ca un user este obligat sa posteze in mai multe topicuri si din cate am vazut tu nu prea postezi decat aici.E un forum despre Japonia si Japonia nu inseamna doar Inuyasha!
Scuze daca iti spun,dar am observat ca te-ai plans ca n-ai cititori si ca nu se comenteaza la ficul tau.Crede-ma!sunt o gramada de fic-uri postate pe forum si nici tu nu te-ai obosit sa intri sa le citesti sau sa comentezi la ele,ci doar te-ai dedicat sa postezi unul dupa altul capitolele ficului tau.Nu esti singura care scrie,nici singura care asteapta pareri!:|

_________________
Love is like playing the piano. First you must learn to play by the rules, then you must forget the rules and play from your heart.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mihaelamotreanu.blogspot.com
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: InuYasha ~ O ALta Poveste Care Trebuie Spusa   Astazi la 8:53 am

Sus In jos
 
InuYasha ~ O ALta Poveste Care Trebuie Spusa
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 2 din 2Mergi la pagina : Inapoi  1, 2

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Everything About Japan :: Stuff :: Fiction-
Mergi direct la: