Arta gradinaritului isi are originea in China Antica. Originalitatea
gradinilor japoneze este insa inconfundabila: ea ofera dimensiunea perfecta e elementelor naturale, indemnand la purificare interioara si meditatie. O gradina poate avea un lac sau elesteu in care se dezvolta o varietate de plante acvatice.
Podurile din gradinile japoneze pot fi in
zig-zag(cele influientate de arhitectura ZEN) sau plate. Fiecare perioada istorica are stilul ei specific de a se exprima in felul de a exista al unei gradini.
Pod in zig-zag

In perioada
NARA, secolul 8, se incerca imitarea perfecta a naturii, fara niciun fel de schimbare. Lacuri si insule, erau unite prin poduri arcuite asemeni Arhipeleagului japonez astazi.
Stilul epocii Nara s-a numit Sumisen. Odata cu diversificarea locuintelor, in perioada
Heian, arta gradinatirului se adapteaza dezvoltandu-se: stilul Shinden - Zukuri, din care astazi se mai pastreaza cele ale templului Joruri din Kyoto.
In perioada
Kamakura, caracterizata prin austeritate si simplitate, datorate si budismului Zen, elementul material este subordonat celui spiritual. In aceasta perioada este introdus pietrisul fin, ca o inovatie si rafinament, evocand miscarea apei, a valurilor marii.
Stancile marcheaza formele de relief, iar culoarea lor ascunde semnificatii deosebite. Unii artisti folosesc chiar rocile metalizate ale vulcanilor, asa incat, unele gradini japoneze par desprinse din picturile epocii respective. Prelucrata si indragita, ornand marginile sau cararile, piatra a fost folosita cu mult succes si rafinament, inca din perioada Heian.
In orasul Nara, la Kasuga, cadenta pietrificata a formelor, succedata de lanterne din piatra, reprezinta enigmaticele planete ce conduc destinele oamenilor. Gradinile in stilul
Suseki, realizate de Muso Kokushi dateaza din perioada Kamakura.
Mai e...mai scriu..soon

_________________
SENBA-ZURU
てんし の こころ