cateva poezii haiku:

Luna rasarind
Ca oglinda in noapte
Reflecta apa

Verdele-absolut
straluceste-acum, aici
visul de argint

Inspre asfintit
bolta cerului inalt

deschide calea

Firul topit in argint
perfectul din alb
nimeni nu o sa-l vada

Concert de clipe-
valul trist
incearca totul

Din ramura de viata
pasari au plecat
asternandu-si vietile

Soaptele vantului nou
aduc pe lume
visul eternitatii

Buzele in rozul lor
raspandesc roua
din rujul diminetii

Visuri indepartate
se vad in nisip
prin degetele apei

Lumea fara rost-
santul alb
sapat in clipe

Clopotul mediteaza
lumini de noapte
in pragul serii-albastre

Focul padurii negre
arde ne-ncetat
risipind luminile


Albastrul din petale
se risipeste
lasand orchestra rece

Caldura din lumina
a disparut iar
pentru vantul negurii

Prin razele padurii
se reflecta ea,
Perfectiunea din adanc

incercand ceva in engleza lol

The chimes of eternal love
dropped an ancient sky
above all tears of his kind

Simtind esenta vietii
roua a cazut
ramanand oglinda ei

Ramurile mistice
prind viata calda
a surasului din ea

Camera interzisa
ascunde taine
prin maneca albului

Pasarile cerului
zboara in cercul
umbrei din neantul calm

Crucea vietii ca apa
privita din cer
lasa curcubeul pal

Rozul petalelor moi
se rasfira-ncet
peste satul din umbra

Printre pasii din trecut
iese-ncet, acum
o raza de speranta

Firul de par din apa
elibereaza
calea catre esenta

Din picatura vietii
se naste lumea
eternul nemuritor

o sa mai pun cand mai imi vin idei

wooow ce inspiratie ai avut
bv bv st super
da pe ultimele 2 de ce le-ai pus de 2 ori?

:*clap*: ne place
mai vrem
ai talent omo
Maku Shimura a zis

Citat:

incercand ceva in engleza lol The chimes of eternal love dropped an ancient sky above all tears of his kind

sugoi
asteptam si n japoneza versuri
foarte tare

ah scz am dat acum edit copiam din fisierul text poeziile si de aia
arigato ^.^

super ai talent nu gluma :X:X:X:X:X:X:X:X:X [code]

c e eminecu p langa tn copil,c e creanga p lange u,bebe:D

Edit by Midori chan: Nu mai face dublu-post si scrie si tu normal

lol... m-am gandit sa fac si eu un fic ^^ si uite ce a iesit :-s
momentan cred ca o sa ii spun la fic ''Clopotul lunii'' o sa aflati mai tarziu de ce...
Capitolul 1: Preludiu

Era o zi ca toate celelalte pentru Ariel Hounter, cea care nu crezuse niciodata in Dumnezeu sau în Diavol, deşi părinţii ei erau iubitori de Dumnezeu si mergeau des la biserică. De mică i-au spus ce înseamnă aceste lucruri si până la o vârstă a tot crezut in ele dar şi-a dat seama că nu e totul ceea ce pare. La 15 ani ştia deja multe despre credinţă şi totusi nu vroia să accepte ideile acestea şi şi-a spus ca până nu vede cu ochii ei un inger sau pe Dumnezeu nu va crede niciodată.
Aşa se face că acum Ariel stătea in faţa calculatorului cu ochii plini de cearcane, ascultând muzică si plictisindu-se. Nu ştia ce sa facă. Era ora 2 noaptea şi nu voia să se culce. Nu avusese somn nici noaptea trecută, un gând o chinuia, un fel de coşmar legat de problemele ei din trecut. A avut acest vis de mai multe ori, dar niciodatî nu şi-l amintea dimineaţa cand se trezea. Tot ce ştia era imaginea unui Jad langă fereastră.
Se plictisea de moarte...Îi era foarte somn... nu ştia ce sa faca. Până la urma a decis să meargă puţin pe balcon să privească luna ce oglindea cerurile din depărtare. Era o privelişte minunată şi cum avea vedere înspre pădure îi era mai mare dragul să stea să privească liniştită pană adoarme peisajul mirific. Îsi lipi incet nasul de geamul balconului si incepu să se gândească la diferitele lucruri ce îi treceau prin cap cum că ar trebui să nu mai fie atât de geloasă pe prietenul ei şi că ar trebui sa îl inţeleagă mai bine. Privea nedumerita luna care avea o oarecare stralucire fantomatică printre norii care o acopereau parţial. Bătea un oarecare vânt, după cum observă Ariel dat fiind faptului că pomii se clătinau in voia adierii vântului. Atunci îi veni cheful de o plimbare prin parc şi se gândi să iasă puţin afară dar se răzgandi imediat datorită unui fulger urmat de un tunet lung apropiindu-se din ce în ce mai tare. Oftă şi dupa cateva minute de priviri aţintite la o creangă de copac începu ploaia...era calmă dar in acelasi timp zbuciumată din cauză că stropii de ploaie loveau de pervaz. În momentul acela îi veni somnul şi stinse repede calculatorul apoi se duse să se culce. Stătea pe întuneric şi se uita la rafturile dulapului ei pline ochi cu cărţi şi benzi desenate. Aştepta sa îi vină somnul dar nu putea să adoarmă deoarece perna îi era prea tare şi tot incerca să şi-o aranjeze dar aceasta se întarea din ce în ce mai tare. Atunci se enervase şi o aruncă rapid cât colo. ''Mai bine mă culc fără pernă, m-am săturat deja!'' işi spuse ea enervată în sinea ei. Îşi aminti o tehnică de a se culca, “gânditul la nimic” şi încercă să se concentreze tot mai mult la această tehnică. Câteodata îi mai trecea câte un gând prin cap dar încercă să nu se gandeasca la nimic altceva decat “nimic”. Într-un final adormi buştean în sunete ploii care acopereau fundalul nopţii agitate. Adormise atat de adânc încât nu simţise fulgerele şi tunetele puternice, numai mama ei se mai trezea din când în când, bântuind prin casa din cauză că nu putea dormi de ploaie. Se duse să se uite din nou la fiica ei, fiind mândră că Dumnezeu i-a dăruit un asemenea copil. Dintr-o data ploaia se oprise. Mama plecă în patul ei şi imediat dupa aceea Ariel se trezise pentru că i se făcuse sete şi merse cu paşi tiptili la bucătarie fără să o trezească pe mama ei. Îşi luă o cană cu apă şi se duse în pat, dar când ajunsese în cameră observă ceva ciudat: lângă pat era un copil cu o păpuşă fără cap în mână.

Suna interesant ficul, astept continuarea.

poate maine pun cap 2 dar nu stiu sigur daca apuc ca merg la tzara si.. in fine... =\

sugooooooi!!! te pricepi la cate boacane scoteai pe gura nu ma gandeam k esti un asa talent!! bv bv bv!!!
place mult ^___^ am citit poezia!! o sa citesc imediat si ficul :X:X:X:Xpresimt k e la fel de inspirat )

am editat gata am citit si ficu pana la urma mam decis sa editez chiar dak numi pasa in fene

suna fff interesant si abia astept continuarea faza din final ma faqt extrem de curioasa !!! scrie mai rpd continuarea )

asa....so... asta e ultimul capitol ca apoi plec la tzara -_-'' si mnah vin duminica seara si o sa pun si atunci! ^^

Capitolul 2: Grozav!

Ariel s-a speriat atât de tare încât a scos un ţipăt brutal şi cana din mâna ei a cazut pe jos, spărgându-se de podea. În acel moment mama ei a venit rapid la ea:
- Ce s-a întâmplat? Ce este? întrebă ea cu un glas agitat.
- Este…a fost…un copil acolo lângă pat! zise Ariel tremurând.
Mama o îmbraţişă pe fiica ei lung şi îi explicase că nu are de ce să se teamă pentru că nu e nimeni acolo. Era doar imaginaţia ei. După ce reuşi să o liniştească pe fetiţa ei, o puse în pat si strânse cioburile de pe jos. Ariel se culcă la loc încercând să uite cele întâmplate. Cum patul era cald şi plapuma pufoasă adormi rapid fără niciun fel de tehnică.
Noaptea trecu în grabă şi dimineaţa sosi şi mai în grabă din pacate.
- Ariel! strigă mama ei.
- …
- Ariel! strigă încă odată incercând să o trezească.
- …
- Arieeeeel!!! strigă din nou atât de tare încât soneria de la uşă a răsunat puţin.
Atunci Ariel deschise ochii încet, nedumerită.
- Ariel!
- Daaaa…..replică ea cu silă. Acum acum mă trezesc… Ţi-am spus că nu vreau să vin cu tine şi cu tata la ştrand! Nu îmi plac lucrurile astea, nici măcar nu ştiu să înot.
- Îţi va placea… o să …
- Bineeeeeee… o întrerupse Ariel cu şi mai multă nesimţire.
- În regulă atunci. Scularea! Du-te să te speli pe faţă. Şi fă-ţi şi un duş, părul tău este…ah… vai şi amar!
- Offf, acum, mamă!
- Da` repede! Ca să apuci si să mănânci! Este ora 7:45 deci ai 15 minute. La ora 8 fix se serveşte masa. Peste câteva trebuie să vină şi tatăl tău.
- Dea…şi plecă în grabă să scape de gura mamei.
Nici nu trecură 5 minute şi tatăl sosi. Deschise uşa incet apoi o trânti încât papagalul lui Ariel scoase un sunet ciudat. Era un om înalt, brunet şi cu ochii albaştri şi pielea albă. Chipul lui arăta ca al unui om înţelept, ceea ce şi era. Ariel semăna cu el, mai mult decât cu mama sa, care avea părul roşcat, ochii căprui şi pielea mai închisă. Ea avea ochii gri şi părul negru, privirea ei fiind pătrunzătoare.
- Am sosit, dragă! strigă el tare.
- Bună, dragule. Hai schimbă-te repede pentru că mai puţin e gata masa! spuse mândra lui soţie.
Acesta nu băgă de seamă că cineva este în baie şi deschise uşa în grabă, spre surprinderea lui Ariel care a inceput să ţipe şi să se ascundă cum poate.
- Tată!!!!
- Scuze, scuze draga mea.
- Ieşi mai repede!!!! zise ea nervoasă.
Apoi se duse lângă soţia lui, care se strofoca în bucătărie ca să îi iasă un mic dejun perfect.
- Vai Lisa, ce bine miroase aici!
- Mă bucur că-ţi place, Albert! Va fii gata în curând! îi spuse soţia fără a se uita la el şi continuându-şi treaba cu sârguinţă. Ah… stai jos, continuă ea. Ce ai făcut la lucru, scumpule?
- Păi ce fac de obicei… softuri si tot felul de programe pentru computer. Astăzi am lucrat la un program care poate să te ajute în căutările de fişiere.
- Mda… tot am zis că vreau să mă înveţi şi pe mine să umblu la calculator…
- Păi când ai timp, dacă desigur am şi eu timp… te învăţ.
- Bine. Masa e gata. Ariel!!! Eşti gata?
- Acum ies, mamă!
Mama ieşise din bucătărie cu farfuriile în mână pentru a le duce în sufragerie şi când ajunse în dreptul băii uşa se deschise dintr-o data, azvârlind farfuriile din mâna mamei pe jos iar unele îi ajunseseră chiar pe faţă. Ariel căscă. În momentul acela Lisa se enervase şi îi trase o palmă fetei de îi rămasese o urmă roşie.
- Nesimţito! Mă chinui de o oră să pregătesc micul dejun şi tu îţi baţi joc!!? Mai şi caşti! urlă ea înroşindu-se.
- Gata, gata, terminaţi! Interveni tatăl despărţindu-le, spre norocul lui Ariel care în curând era să mai primeasca încă o palmă. Vom mânca în autobuz! Mergem la magazin să luăm ceva de mâncat aşa că liniştiţi-vă.
- Eu sunt liniştită, îi răspunse Ariel sec.
- Da, nesimţito? Da? Mai vrei una?
- Gata!!! Linişte! Hai îmbrăcarea toată lumea! zise Albert.
Fiind pregătiţi să iasă pe uşă auziră un sunet ciudat venind dinspre sufragerie.
- Du-te sa vezi ce e, tati! zise Ariel speriată.
Tatăl se duse în cameră şi observă că cel care scotea sunete ciudate era papagalul.
- Ahhh! Fir-ar! Am uitat să îi dau de mâncare! O clipă…
Apoi ieşiră în grabă pe uşă şi se duseră la lift. Mare le-a fost mirarea când a sosit liftul…

Asa...deci ti-am zis ca o sa te critic dur...si asta o sa si fac!

Capitolul 1:

Citat:

Aşa se face că acum Ariel stătea in faţa calculatorului cu ochii plini de cearcane

Ochii plini de cearcane...nu prea suna bine...

Hmm, cam atatea am avut de zis la Capitolul 1, vad ca ai facut modificari fata de ce era initial.

Capitolul 2:

Citat:

- Da` repede! Ca să apuci si să mănânci! Este ora 7:45 deci ai 15 minute. La ora 8 fix se serveşte masa. Peste câteva trebuie să vină şi tatăl tău.

Ai mancat "minute"

Citat:

- Păi ce fac de obicei… softuri si tot felul de programe pentru computer. Astăzi am lucrat la un program care poate să te ajute în căutările de fişiere

Ok, fa-ma si pe mine sa inteleg: Este ora 8 dimineata si tatal ei vine de la munca?!
Daca tatal ei lucreaza noaptea....asta e....dar spune-ne ca lucreaza noaptea! Tu esti autorul

Cam atat am vazut "mai suspect" asa, insa pot sa-ti spun ce iti lipseste....Atunci cand Ariel a deschis usa baii, si i-a trantit mamei sale farfuriile....pai, cum sa-ti zic, lipseste descrierea casei. :: La fel, poti sa descrii si camera fetei.
Hmm, mama sa se cam enerveaza repede! Poor girl
Astept capitolul 3, sper sa il postezi cand vii!

_________________

pai nu am descris-o intentionat. inca! o sa o descriu .... trebuia intradevar sa mentionez tatal de la ce ore lucreaza... noaptea lucraza )
si da... vreau sa zic k desi mama ei o cearta des si se enerveaza repede pe ea o iubeste mult :-P o sa zic asta in vreun capitol urmator :-P ms de sfaturi... era de asteptat sa fie greseli din moment ce e primul meu fic lol ^^

wow ma dor ochii sa citesc atat dar mi a plaqt
e destul de intere povestea
ganbate :*clap*:

arigato arigato :*kiss*:

Capitolul 3: Dorinta implinita

O bătrânică era căzută în lift. Albert o ajută să se ridice pentru că, îi spuse aceasta, îşi pierduse echilibrul.
- Mulţumesc, tinere! Domnul să fie cu tine! spuse bătrânica mulţumită.
Ariel întoarse ochii peste cap.
- Nu coborâţi odată? zise ea.
- Ce zici, ţucă-te maica pe tine?
- Ariel! o certă mama. V-a spus doar “La revedere!”
Ariel întoarse încă odata ochii peste cap. Îşi dorea din toată inima să mai pice săraca bătrânică încă o dată. Nu suporta bătrânii şi nici copiii mici, o enervau la culme. Singurele excepţii erau vara ei mai mică şi bunica, cu care se înţelegea de minune. Îi plăcea la ţară. În special să enerveze pisicile şi găinile, care, i se păreau ei a fii fără rost şi se distra copios alergându-le.
- Tu eşti în toate minţile?! Ce ai cu săraca femeie? se răsti Lisa.
Ariel nu zise nimic si oftă. De abia aştepta să coboare liftul odată. Nu trecură mai mult de câteva secunde şi liftul ajunse jos, la parter. Ieşiră din bloc şi apoi o luară în direcţia staţiei de autobuz, nu înainte să intre într-un magazin din apropiere şi să cumpere nişte produse de patiserie. Când ajunseseră acolo autobuzul tocmai sosise. Avuseseră noroc. S-au urcat, au platit pentru bilete şi… au început să mănânce.
- Nu aveţi voie să mâncaţi în autobuz! Vă rog frumos să vă opriţi altfel va trebui să vă dau afară din autobuz! Spuse controlorul către familia Hounter.
- Imediat, ne scuzaţi! spuse Albert respectuos.
Toţi erau roşii de ruşine, mai mult din cauza oamenilor care se holbau la ei, cu excepţia lui Ariel care era plictisită şi a început să mestece gumă, spărgând un balon. Se gândea la prietenul ei plecat acum în vacanţă la bunici. Îi era dor de el. Simţea că i se rupe sufletul dacă mai stă mult fără el. Gândurile ei melancolice au fost brusc întrerupte din cauza faptul că au ajuns…
- Uhu, de abia aştept! spuse tata frecându-şi palmile între ele.
După ce intrară în acel loc şi se instalară la un loc cu soare pe iarba Ariel simţi nevoia de a sta la soare.
- Nu! Mai întâi te duci puţin în apă! La bazinul mic! Iţi iei colacul şi vine şi tatăl tău cu tine! zise Lisa.
- Dar nu vreau printre copii mici! îi răspunse Ariel.
- Nu ai de ales! La re-ve-de-re!
Ariel oftă şi apoi zise, tare:
- EU AM VENIT AICI NUMAI DIN CAUZĂ CĂ AM FOST OBLIGATA, ALO??? DACĂ VOI AŢI VRUT SĂ MERGEŢI TREBUIA NEAPĂRAT SĂ VIN ŞI EU?
- Nu îţi convine? Du-te acasă. Îţi dau cheia şi poftim! îi zise mama.
- Bine!
- Bine.
- BINE! PA! spuse Ariel şi plecă numaidecât.

Pfuu! Ce uşor scăpase! Aşa gândea ea… drumul până acasă a fost unul…plictisitor, normal. Odată ajunsă acasă se bucură de libertate. Era singură acasă! Putea să facă orice!
Cum a şi făcut… a dat drumul la muzică foarte tare încât farfuriile se mişcau puţin.
Deodata i s-a parut că aude ceva. A oprit muzica şi a stat să asculte. Nimic. A dat apoi drumul la muzică tare din nou şi iar a auzit ceva. A oprit muzica şi s-a dus la uşă. Se uită pe vizor. Nu îi veni să creadă ce vedea!

ce cum unde vedea :O )
ok imi place continuarea mai ales sfarsitul..>(:
[vad in ariel un tu la faza cu "chinuitul pisicilor+gainilor" ]
ganbate kudasai in cont pt k mi pl cum scrii ficurile astea